Câți copii cu autism și sindrom Down are România și ce face Ministerul Sănătății pentru ei?

Autism written on the wipe board
Publicitate

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, întrebat despre stadiul programelor pentru copiii cu autism și sindrom Down. Deputatul PSD Dâmboviţa, Georgeta-Carmen Holban, a amintit oficialului că, ”în prezent, există o serie de manifestări ale autorităţilor abilitate, în scopul conştientizării comunităţii în privinţa numărului mare de copii cu autism sau sindromul Down din toată ţara. Se ştie faptul că, dacă se intervine cu terapia adecvată, copiii au mari şanse ca la vârsta maturităţii să fie independenţi”.

Deputatul Carmen Holban a cerut ministrului să comunice public numărul persoanelor bolnave de autism din România şi, punctual, din judeţul Dâmboviţa, şi câţi dintre ei sunt copii, dar și ce întreprinde concret Ministerul Sănătăţii pentru copiii din aceste categorii.

”Am abordat acest subiect deoarece, potrivit unor informaţii, în ultimii zece ani aproape s-a triplat numărul copiilor cu autism în România. Atât centrele de terapie gratuită, cât şi terapeuţii, inclusiv cei privaţi, nu fac faţă numărului mare de copii care suferă de această afecţiune. Consider că Ministerul Sănătăţii are o datorie de onoare de a sprijini eforturile părinţilor copiilor bolnavi de aceste afecţiuni rare, deoarece orice acţiune derulată în perioada incipientă va putea avea drept consecinţă ameliorarea stării de sănătate a micuţilor”, a transmis Carmen Holban.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!

LASĂ-NE UN COMENTARIU

Scrie comentariul tău
Introdu numele