Liga a 3-a programează, astăzi, un nou duel dâmbovițean. De la ora 17.00, pe malul Cricovului își dau întâlnire Flacăra Moreni și Urban Titu, într-un meci de care pe care. Disputa se anunță de la bun început una extrem de încinsă, în care ambele formații vizează obținerea celor trei puncte.
Cele două echipe își doresc cu ardoare victoria deoarece la startul sezonului au dezamăgit. În primele două runde ale întrecerii, doar Flacăra a obținut victoria, trecând dramatic de FC Aninoasa, cu 3-2. În schimb, în a doua etapă a campionatului, “lupii” lui Gabriel Paraschiv au cedat cu Tunari, cu 0-1. De partea cealaltă, Titu a înregistrat două înfrângeri, din tot atâtea meciuri: 0-1 cu CS Mioveni II și 1-3 cu CS Tunari. Chiar dacă morenarii pornesc cu prima șansă, datorită avantajului propriului teren, jucătorii Urbanului își vor vinde scump pielea. La startul sezonului, Flacăra avea ca obiectiv ocuparea primului loc la finalul sezonului, iar Titu scăparea de la retrogradare. În runda inagurală a întrecerii, Flacăra a întâlnit FC Aninoasa în primul duel dâmbovițean.
03