Urban Titu a revenit în Liga 3 după mai multe sezoane petrecute la nivel județean. Duminică, după-amiază, formația din sudul județului a urcat în eșalonul al treilea după ce a făcut spectacol împotriva oltenilor de la Metropolitan Ișalnița, în barajul de promovare. Într-o dublă manșă de poveste, Titu a trecut de campioana județului Dolj cu scorul general de 6-0, după ce, atât în tur, cât și în retur, s-a impus, de fiecare dată, cu 3-0.
Frumoasa performanță a adus multă bucurie în rândul jucătorilor, antrenorilor, dar și în cea a conducerii administrative. Președintele clubului, Costin Mirescu a transmis după promovare că actuala echipă a Urbanului a intrat în istoria orașului Titu.
„Astăzi (nr. duminică), băieții aceștia au intrat în istoria orașului Titu, dar și în istoria județului Dâmbovița, ultima echipă care a câștigat campionatul județean, Cupa României-faza județeană, dar să și promoveze este greu de spus pentru că nici Wikipedia nu știe.
A fost un sezon foarte greu, un sezon cu o încărcătură psihică, emoțională, dar finalul este cel mai important. Mă bucur foarte mult pentru că am reușit o performanță mare pentru orașul pe care îl iubesc atât de mult. Vă mulțumesc tuturor care ați fost lângă noi, atât în momentele bune, dar și-n cele mai puțin bune.
Mulțumesc Primăriei Titu, sponsorilor pentru că fără ei nu puteam reuși această performanță.
PS: Îți mulțumim Liga 4, Liga 3 ține-te bine că venim!”, a transmis Costin Mirescu, președintele lui Urban Titu.














