Publicitate
Acasă Blog Pagina 61

Tragedie într-o fabrică de prelucrare a lemnului! Un muncitor de 55 de ani și-a pierdut viața după ce o bucată de lemn i-a străpuns abdomenul

0

Un accident de muncă îngrozitor a curmat viața unui bărbat de 55 de ani, angajat al unei societăți de prelucrare a lemnului din localitatea Cicârlău, județul Maramureș. Omul a murit după ce a fost lovit de o bucată de lemn proiectată cu forță în urma unui recul produs la un utilaj de șlefuire.

Bărbatul se pare că manipula o piesă de lemn la un utilaj, moment în care materialul ar fi fost aruncat înapoi cu putere, provocându-i răni grave în zona abdomenului.

La fața locului a fost trimis de urgență un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă (TIM) SMURD. Medicii au început imediat manevrele de resuscitare și au încercat timp de aproape o oră să îi salveze viața muncitorului. Din păcate, leziunile suferite au fost prea grave, iar echipajul medical a fost nevoit să declare decesul.

Polițiștii au efectuat cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările care au dus la decesul muncitorului.

„Astăzi, 15 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Tăuții-Măgherăuș au fost sesizați cu privire la faptul că în incinta unei societăți comerciale, situată pe raza localității Cicârlău, a avut loc un accident de muncă.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar din primele verificări efectuate au constatat că un bărbat, angajat al societății comerciale respective, în timp ce manipula o bucată de lemn la un utilaj de șlefuire, pe fondul unui recul, aceasta i-ar fi pătruns în zona abdomenului.

Din nefericire, echipajul medical care a intervenit la fața locului a constatat decesul bărbatului. Cadavrul a fost transportat la morga spitalului în vederea efectuării necropsiei”, a precizat IPJ Maramureș.

 

Coșmarul din „Red Light District”! Tinere din România, captive într-o rețea de exploatare sexuală! Mascații au descins și în Dâmbovița

0

O rețea de trafic de persoane care ar fi transformat tinere din România în victime ale exploatării sexuale a fost vizată de o operațiune de amploare desfășurată în două țări. Marți, 14 iulie, zeci de polițiști și procurori au descins în mai multe județe din România, dar și în Amsterdam, într-un dosar în care sunt cercetate fapte de constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de persoane.

Perchezițiile au avut loc în județele Dâmbovița, Constanța, Ilfov și Buzău, precum și în capitala Olandei, Amsterdam, acolo unde anchetatorii susțin că gruparea ar fi acționat pentru a obține bani din exploatarea unor tinere recrutate din România.

Potrivit anchetei, gruparea s-ar fi format în anul 2025, în județul Dâmbovița, și ar fi extins activitatea infracțională pe teritoriul Olandei. Victimele ar fi fost racolate și determinate să ajungă în Amsterdam, unde ar fi fost obligate să practice prostituția în zona cunoscută la nivel mondial sub numele de „Red Light District”.

Anchetatorii susțin că membrii rețelei ar fi exercitat un control permanent asupra victimelor, supraveghindu-le activitatea și confiscând banii obținuți. Mai mult, probele strânse până în acest moment indică faptul că tinerele ar fi fost supuse unor acte grave de violență și intimidare.

„Marți, 14 iulie, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Dâmbovița, în cadrul unei acțiuni comune a autorităților judiciare din România și Olanda, au pus în aplicare 7 mandate de percheziție domiciliară, în județele Dâmbovița, Constanța, Ilfov și Buzău, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de persoane.

Din probele administrate a rezultat că, pe parcursul anului 2025, în județul Dâmbovița, s-ar fi constituit o grupare de criminalitate organizată, care ar fi acționat preponderent pe teritoriul Olandei, în scopul obținerii unor importante sume de bani din exploatarea sexuală a mai multor victime, tinere din România”, a precizat IPJ Dâmbovița.

 

Amenințări, droguri și frică – metoda prin care victimele ar fi fost ținute sub control

Conform informațiilor din dosar, victimele ar fi fost agresate în mod repetat, drogate și amenințate cu moartea pentru a nu cere ajutor și pentru a continua activitatea impusă de membrii grupării. Acestea ar fi fost obligate inclusiv să plătească sume de bani sub forma unor „taxe de protecție”.

Operațiunea a fost rezultatul cooperării dintre autoritățile judiciare din România și Olanda, fiind constituită o echipă comună de anchetă sub coordonarea EUROJUST.

„Actele de urmărire penală au reliefat că membrii grupului infracțional ar fi racolat mai multe tinere, pe care le-ar fi determinat să practice prostituția în Amsterdam, în cartierul Red Light District. Astfel, 6 persoane ar fi exercitat, în mod direct, un control permanent asupra victimelor și asupra sumelor de bani obținute de acestea din practicarea prostituției. Persoanele vătămate ar fi fost agresate în mod repetat, drogate, amenințate cu moartea și obligate să plătească taxă de protecție”, a mai transmis IPJ Dâmbovița.

În urma descinderilor efectuate în România, anchetatorii au ridicat bani în mai multe valute – lei, euro, dolari și lire sterline, carduri bancare, documente și alte probe considerate importante pentru anchetă.

Două persoane urmărite de autoritățile olandeze, pe numele cărora au fost emise mandate europene de arestare, au fost reținute în România. Acestea au fost prezentate instanțelor din cadrul Curților de Apel Ploiești și București, în vederea dispunerii măsurilor legale pentru predarea către autoritățile din Olanda.

În același dosar, alte patru persoane cercetate au fost arestate preventiv de autoritățile olandeze.

Ancheta continuă, iar procurorii încearcă să stabilească întreaga dimensiune a rețelei și numărul total al victimelor.

Operațiunea a beneficiat de sprijinul EUROPOL, al structurilor specializate de combatere a criminalității organizate și al jandarmilor din mai multe județe.

Se lucrează de zor pe DJ 712! Președintele CJ Dâmbovița a mers pe șantier pentru a verifica evoluția investiției. „Vom avea un drum complet modernizat, mai accesibil și mai sigur”

0

Una dintre cele mai importante investiții în infrastructura rutieră din județul Dâmbovița avansează într-un ritm susținut. Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, s-a aflat marți pe șantierul de modernizare al Drumului Județean 712, pentru a verifica stadiul lucrărilor și pentru a discuta cu autoritățile locale despre proiectele aflate în derulare.

Vizita de lucru a vizat tronsonul de 15,77 kilometri care leagă municipiul Târgoviște de orașul Pucioasa, traversând localitățile Șotânga, Vulcana Pandele și Brănești. Proiectul, finanțat din fonduri europene, are o valoare de aproximativ 101 milioane de lei și reprezintă una dintre cele mai consistente investiții în infrastructura rutieră a județului.

„Am făcut o vizită de lucru pe teren în Șotânga, Vulcana Pandele și Brănești, pentru a vedea stadiul lucrărilor pe DJ 712 Târgoviște – Șotânga – Vulcana Pandele – Brănești – Pucioasa. Este un tronson cu o lungime de 15,77 km, iar valoarea investiției se ridică la aproximativ 101.000.000 de lei. Lucrările se desfășoară într-un ritm bun, iar la final vom avea un drum complet modernizat, mai accesibil și mai sigur pentru toți cei care îl folosesc”, a transmis Corneliu Ștefan.

Pe lângă verificarea șantierului, președintele Consiliului Județean a vizitat și alte investiții aflate în desfășurare în cele trei localități și a purtat discuții cu primarii despre proiectele prioritare pentru fiecare comunitate.

 

„De asemenea, am mers la investițiile aflate în derulare și am discutat cu primarii fiecărei comunități despre proiectele care trebuie realizate, astfel încât oamenii să beneficieze de condiții cât mai bune.

Voi continua vizitele în teren, pentru că doar printr-un dialog permanent cu administrațiile locale și prin prezența constantă în comunități putem identifica nevoile reale și putem lua cele mai bune decizii pentru dezvoltarea județului Dâmbovița”, a transmis președintele CJ Dâmbovița, în timp ce primarii localităților spun că sprijinul forului administrativ județean este esențial în multe dintre proiectele derulate în comune.

 

Sfârșit cumplit pentru un bărbat în stațiunea Techirghiol! A venit pentru tratament, dar și-a găsit sfârșitul în apele lacului

0

O zi care trebuia să fie dedicată recuperării s-a transformat într-o tragedie. Un bărbat în vârstă de 71 de ani, din Constanța, și-a pierdut viața miercuri, 15 iulie, în apele Lacului Techirghiol.

Bărbatul venise în stațiune pentru tratament. La un moment dat, în timp ce se afla în apă s-a făcut rău. Victima a fost extrasă în stop cardio-respirator, iar cadrele medicale au început imediat manevrele de resuscitare. Din păcate, în ciuda eforturilor depuse de salvatori, viața bărbatului nu a mai putut fi salvată, medicii fiind nevoiți să declare decesul.

„Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină în cursul zilei de miercuri, 15 iulie, a.c., în jurul orei 10.10, în localitatea Techirghiol, acolo unde o persoană a fost scoasă inconștientă din Lacul Techirghiol, în zona Nautic. La fața locului s-a deplasat un echipaj de terapie intensivă mobilă, unul de prim ajutor și o mașină de stingere. Cadrele medicale efectuează manevrele de resuscitare. Din păcate, persoana a fost declarată decedată”, a transmis ISU Constanța.

Și-a pierdut viața la volan sub privirile soției! Bărbatului i s-ar fi făcut rău după ce a aflat că fiica sa a fost implicată într-un accident violent

0

Momente dramatice în prima parte a zilei de miercuri, în localitatea gălățeană Șendreni! Un bărbat de 45 de ani și-a pierdut viața la volan, după ce a suferit un stop cardio-respirator, sub privirile neputincioase ale soției sale.

Tragedia s-a petrecut la scurt timp după ce bărbatul a aflat că fiica sa, în vârstă de 23 de ani, fusese implicată într-un accident rutier. Tânăra a fost transportată la spital pentru investigații medicale, însă, din fericire, a suferit doar răni ușoare, iar starea sa nu ridică probleme.

Aflat la volan în momentul în care i s-a făcut rău, bărbatul a avut puterea să tragă autoturismul pe marginea drumului, evitând astfel o posibilă tragedie și mai mare. Soția sa a sunat imediat la 112, iar un echipaj medical a ajuns în cel mai scurt timp la fața locului.

Medicii au început imediat manevrele de resuscitare, însă, în ciuda tuturor eforturilor, nu au mai reușit să îi salveze viața. Cadrele medicale au constatat decesul, cauza fiind un infarct miocardic.

Bărbatul era cunoscut cu afecțiuni cardiace. Deocamdată, nu există o confirmare oficială că vestea privind accidentul fiicei sale a provocat infarctul, însă apropierea dintre cele două evenimente face ca întreaga întâmplare să fie cu atât mai cutremurătoare.

„Șoferul se deplasa dinspre Șendreni către Galați, când, cel mai probabil, a suferit un infarct și a intrat în stop cardio-respirator, pierzând controlul autoturismului. La fața locului au intervenit echipaje SMURD și polițiștii rutieri, care au început imediat manevrele de resuscitare. Din păcate, în ciuda eforturilor depuse de cadrele medicale, bărbatul nu a mai putut fi salvat”, a relatat Galați Urban. 

Descinderi de amploare în Dâmbovița. Mascații au luat cu asalt locuințele unor tineri după furtul unei mașini lăsate cu cheia în contact

0

Percheziții de amploare în județul Dâmbovița, miercuri dimineață, într-un dosar care vizează furtul unui autoturism, conducerea fără permis și complicitatea la aceste infracțiuni. Polițiștii și jandarmii au descins în trei localități, iar două persoane au fost duse la audieri.

Mascații au efectuat, în cursul dimineții de miercuri, mai multe percheziții domiciliare în localitățile Bilciurești, Cornești și Cojasca, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În noaptea de 17 spre 18 iunie 2026, persoanele bănuite ar fi sustras un autoturism Daewoo Matiz din satul Cărbunari, comuna Poienarii Burchii, județul Prahova. Mașina ar fi fost lăsată de proprietar descuiată, cu cheia în contact, fapt de care suspecții ar fi profitat.

În cauză se efectuează cercetări și pentru furt calificat, furt în scop de folosință, conducerea unui autovehicul fără permis și complicitate la această infracțiune. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, oamenii legii au pus în executare patru mandate de percheziție domiciliară în județul Dâmbovița.

„Astăzi, 15 iulie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Ploiești – Secția de Poliție Rurală Cocorăștii Colț, au pus în executare, 4 mandate de percheziție domiciliară în județul Dâmbovița, într-o cauză penală, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Din cercetări a reieșit că, în noaptea de 17/18.06.2026, persoanele bănuite ar fi sustras un autoturism de pe raza localității Poienarii Burchii, sat Cărbunari, județul Prahova.

La sediul unității de poliție vor fi conduse 2 persoane, în vederea audierii.

Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița și al jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi ,,Matei Basarab” Ploiești”, a precizat IPJ Prahova.

Florin Gașpăr, noul pariu al Chindiei Târgoviște! Dâmbovițenii și-au întărit defensiva cu un tânăr de perspectivă, crescut de Universitatea Craiova

0

Chindia Târgoviște continuă să își întărească lotul pentru noul sezon al Ligii 2 și a reușit o mutare promițătoare. Formația dâmbovițeană l-a transferat, sub formă de împrumut, pe tânărul fundaș dreapta Florin Gașpăr, unul dintre cei mai apreciați jucători ai generației sale din cadrul Universității Craiova.

În vârstă de doar 18 ani, Gașpăr va evolua timp de un sezon în tricoul roș-albastru, după ce Chindia și Universitatea Craiova au ajuns la un acord privind împrumutul fotbalistului.

Considerat un jucător de mare perspectivă, Florin Gașpăr este produs al centrului de copii și juniori al Universității Craiova și a acumulat deja experiență la nivelul Ligii a II-a, evoluând în sezonul precedent pentru CSM Reșița. Evoluțiile sale au atras atenția prin maturitate, disciplină tactică și disponibilitatea la efort, calități care îl recomandă pentru un rol important în angrenajul echipei târgoviștene.

Oficialii Chindiei și-au exprimat încrederea că tânărul fundaș va aduce un plus de valoare lotului în noua stagiune.

„Bine ai venit, Florin Gașpăr! Chindia și Universitatea Craiova au ajuns la un acord de împrumut pentru fundașul dreapta Florin Gașpăr. Fotbalistul în vârstă de 18 ani va juca timp de un sezon la Târgoviște. Produs al centrului de dezvoltare al campioanei României, Gașpăr are deja o experiență importantă la nivelul ligii secunde, unde a îmbrăcat tricoul lui CSM Reșița. Îi dorim mult succes la Chindia!”, au transmis reprezentanții clubului târgoviștean.

Extracții ilegale în Dâmbovița! Amendă de 60.000 de lei pentru o balastieră care funcționa fără autorizație de mediu

0

Un nou caz de încălcare gravă a legislației de mediu a fost descoperit în județul Dâmbovița. Comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Dâmbovița au identificat, în comuna Potlogi, un operator economic care desfășura activități de extracție și prelucrare a materialelor neenergetice pentru construcții și industrie fără autorizația de mediu obligatorie.

În urma controlului, inspectorii au constatat că societatea exploata pietriș și nisip (cod CAEN 0812), deși nu solicitase și nu obținuse autorizația de mediu necesară pentru desfășurarea unei astfel de activități.

Pentru încălcarea prevederilor legale, operatorul economic a fost sancționat cu o amendă contravențională de 60.000 de lei. Totodată, Garda de Mediu a dispus și o măsură complementară fermă: interzicerea desfășurării activității până la obținerea autorizației de mediu, în conformitate cu prevederile OUG nr. 195/2005 privind protecția mediului.

 

„Ca urmare a verificărilor efectuate de către o echipă de comisari, din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Dâmbovița, pe raza comunei Potlogi, unde a identificat un operator economic care desfășura activitatea de Extracția pietrișul si nisipului – cod CAEN 0812, fără să solicite și să obțină autorizatie de mediu, fapta pentru care, a fost sancționat, cu amenda contravențională, în valoare de 60.000 lei și cu sancțiune complementară de interzicere a desfășurării activității respective fără autorizatie de mediu, conform prevederilor OUG nr. 195/2005 privind Protecția Mediului, cu modificările și completările ulterioare”, a transmis Garda de Mediu Dâmbovița.

Reprezentanții Gărzii de Mediu transmit un mesaj clar tuturor operatorilor economici care aleg să ignore obligațiile legale: „Garda de Mediu – Comisariatul Județean Dâmbovița nu tolerează, astfel de fapte și va sancționa în continuare, astfel de fapte!”.

Controalele vor continua în județ, iar operatorii care funcționează în afara cadrului legal riscă sancțiuni severe și suspendarea activității.

Pralinele grecești care au cucerit Târgoviștea! Gustul autentic de pe Muntele Athos te așteaptă la Aprozarul „La Cici”

0

Există gusturi pe care nu le uiți niciodată. Sunt acele arome care îți trezesc instant amintiri și îți oferă bucuria unui desert autentic, pregătit cu grijă și pasiune. Exact asta oferă pralinele grecești, de la Muntele Athos, disponibile zilnic la Aprozarul „La Cici” din Târgoviște.

Dacă nu le-ai încercat până acum, pregătește-te pentru o experiență care începe cu prima înghițitură și continuă cu dorința de a descoperi încă un sortiment. În fiecare zi, magazinul din Microraionul VI îi întâmpină pe iubitorii de dulce cu zeci de sortimente de praline artizanale, fiecare având o personalitate aparte.

Aceste delicii sunt, de fapt, ciocolată de casă artizanală, preparată după rețete tradiționale, cu ingrediente locale atent selecționate și multă pricepere. Fiecare pralină ascunde o umplutură diferită, surprinzătoare și intens aromată, iar textura fină și gustul echilibrat transformă fiecare degustare într-o adevărată răsfățare.

Fie că îți dorești un moment de răsfăț după o zi agitată, fie că vrei să oferi un cadou elegant și deosebit, pralinele grecești de la Muntele Athos sunt alegerea perfectă. Sortimentul variat îți oferă posibilitatea să descoperi mereu arome noi și combinații care te vor cuceri.

Pe lângă aceste specialități, Aprozarul „La Cici” rămâne locul unde găsești zilnic fructe și legume proaspete și produse atent selecționate și alese pentru cei care apreciază calitatea și bunul gust.

Zilnic, Aprozarul „La Cici”, aflat în Microraionul VI, pe Bulevardul Unirii nr. 9, parter (Micro 6), lângă farmacia Maxi Farma și Laboratorul artizanal de cofetărie „Povești Artizanale by Mihaela Petre”, te așteaptă cu cele mai gustoase și de calitate produse!

 

Bătălia pentru definitivat! 141 de profesori din Dâmbovița au susținut proba scrisă

0

141 profesori din județul Dâmbovița au susținut marți, 14 iulie, proba scrisă a examenului național pentru definitivare în învățământ, una dintre cele mai importante etape din cariera unui cadru didactic. Examenul s-a desfășurat la Școala Gimnazială „Radu cel Mare” din Târgoviște, iar miza este obținerea definitivării în învățământul preuniversitar.

În anul școlar 2025–2026, în județul Dâmbovița s-au înscris 144 de candidați, însă trei dintre aceștia s-au retras pe parcursul anului școlar. Astfel, 141 de profesori au ajuns în etapa finală, după ce au promovat toate probele preliminare și au obținut medii de peste 8,00.

Examenul de definitivare nu se rezumă doar la testarea scrisă. Pe parcursul anului școlar, candidații au susținut două inspecții de specialitate la clasă și au elaborat portofoliul profesional, iar marți, aceștia și-au demonstrat cunoștințele de specialitate și competențele metodice în cadrul probei scrise.

Cele mai căutate specializări au fost cele din domeniul educației, unde s-au înscris 52 de candidați pentru educație timpurie și 37 pentru învățământ primar, confirmând interesul ridicat pentru aceste domenii esențiale ale sistemului de învățământ.

Pentru a promova examenul, candidații trebuie să obțină cel puțin media 8,00, cu note de minimum 7,00 la fiecare probă, proba scrisă având cea mai mare pondere în calculul notei finale, respectiv 70%.

Accesul în centrul de examen s-a făcut în intervalul 07:30 – 08:00, pe baza unui act de identitate valabil – carte de identitate, carte de identitate provizorie, buletin de identitate sau pașaport aflat în termen de valabilitate.

Totodată, la nivel național peste 9.600 de profesori au susținut proba scrisă. Examinarea a avut loc în 42 de centre, câte unul în fiecare județ.

Examenul de definitivare reprezintă un moment decisiv în cariera didactică, certificând faptul că profesorii au dobândit competențele necesare pentru exercitarea profesiei la standardele impuse de sistemul de învățământ românesc.