BAC 2018 | Cine sunt cei doi elevi de 10 din Dâmboviţa. Ne mândrim cu ei

Publicitate

Au fost publicate rezultatele finale ale primei sesiuni de Bacalaureat din acest an. Dacă înainte de contestații, Dâmbovița avea un singur elev de nota 10 – Drăghici Bianca de la Liceul de Arte Bălașa Doamna din Târgoviște, acum, după contestații, s-a obținut încă o medie de 10 curat: Stăncescu Georgian de la Colegiul Național Constantin Carabella din Târgoviște.

La nivel național, rata generală de promovare a examenului de bacalaureat după contestaţii, incluzând şi absolvenţii din promoţiile anterioare, este de 69,7%, în creştere de la 67,7%.

Au promovat 86.162 de candidaţi dintr-un total de 123.619 candidaţi prezenţi.

Pentru cei care nu au reușit, înscrierile la a doua sesiune de bacalaureat au început marţi, 10 iulie, sesiunea de toamnă a examenului naţional fiind programată între 20 august şi 31 august.

Potrivit calendarului Ministerului Educaţiei Naţionale, înscrierea absolvenţilor de liceu pentru sesiunea a doua a examenului de Bacalaureat va avea loc în perioada 10-13 iulie.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!