Târgoviștea se pregătește de cea de-a XIII-a ediție a Festivalului Internațional al Artelor Spectacolului Babel!
Un regal cultural ce propune, în perioada 7-15 iunie 2025, un tur de forță, cu peste 70 de evenimente ce se desfăşoară în 10 spaţii, cu participanţi din peste 30 de ţări şi aşteptând zilnic peste 5.000 de spectatori, artiști și profesioniști din domeniul teatrului.
Tema acestui an este „Spațiul”, iar programul Festivalului va fi disponibil de astăzi pe babelfest.ro. Biletele pentru reprezentațiile indoor sunt puse deja în vânzare în rețeaua eventim.ro, cât și la Agenția de bilete a Teatrului „Tony Bulandra” Târgoviște, așa cum dbonline.ro deja a scris.
Primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, a declarat în conferința de presă dedicată evenimentului că Festivalul Babel începe să devină un reper cultural al României, invitând publicul să se bucure, în cele 9 zile, de evenimentele artistice diverse, ce se vor desfășura atât în sălile de spectacol ale orașului, dar și în spații neconvenționale, anul acesta nu mai puțin de 25 de spectacole și evenimente urmând a avea loc în aer liber.
„Primul spațiu important este cel interior, de care cu toții avem nevoie, este locul unde ne regăsim în singurătate sau ne ajută în comunicarea cu ceilalți. (…)Este important spațiul pe care îl alegem fiecare dintre noi, în primele rânduri sau mai ascunși.”, a declarat regizorul Mihai Constantin Ranin, managerul Teatrului „Tony Bulandra” Târgoviște.
Prin programul propus, Babel este un Festival al diversității și al întâlnirilor culturale, ancorat în contemporaneitate, o punte ce leagă civilizații și dezvoltă artele spectacolului.
De-a lungul timpului, Festivalul a reuşit să dezvolte un portofoliu impresionant de invitaţi. Printre aceștia se numără companii ca Opera Comică pentru Copii București, ChangPa din Coreea de Sud, KTO Theatre din Polonia, Tbilisi Vaso Abashidze Musical Comedy and Drama Professional State Theatre din Georgia, Comuna Teatro de Pesquisa din Portugalia, Long Vehicle Circus din Cehia, Bordó Sárkány din Ungaria, Zhambyl Regional Kazakh Drama Theatre din Kazahstan, Théâtre du Mouvement din Franța, Teatrul Național al Republicii Srpska din Bosnia-Herțegovina, Teatrul Național din Praga – Laterna Magika din Cehia, Teatr Biuro Podróży din Polonia și personalități ca Bob Wilson, Charles Chemin, Irina Niculescu, John Lewandowski, Alexa Visarion, João Mota, Neil van der Linden, Gigi Căciuleanu, Mladen Materić, Vidyanidhee Vanarase, Yves Marc, Romeo Castellucci și mulți alții.

















