Avalanșă de nereguli în prima zi a Anului Nou. Sute de permise reținute, cele mai multe pentru viteză, alcool și consum de droguri

Publicitate

Aproape 400 de acțiuni, cu rezultate impresionante, au fost efectuate de polițiști, la nivelul întregii țări, în prima zi a anului 2024.

Doar în ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 3.600 de solicitări ale cetățenilor, au fost constatate peste 3.000 de fapte contravenționale și 299 de permise de conducere au fost reținute.

La data de 1 ianuarie , polițiștii au acționat, la nivel național, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 386 de acțiuni și au intervenit la 3.605 evenimente, dintre care 3.288 au fost sesizate de cetățeni prin 112.

Potrivit unui comunicat de presă, au fost depistate 14 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 11 măsuri preventive.

Pentru alte nereguli constatate, polițiștii au aplicat 3.093 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 1.526.437 de lei.

Polițiștii rutieri au acționat pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 99 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 299 de permise de conducere, dintre care 70 pentru viteză, 109 pentru alcool și 12 pentru droguri.

De asemenea, au fost retrase 125 de certificate de înmatriculare.

Tot pe 1 ianuarie, în cadrul acțiunii BLOCADA, peste 3.298 de polițiști și jandarmi au acționat în sistem integrat, în toată țara, pentru asigurarea unui climat de ordine publică, prevenirea faptelor cu violență, prevenirea traficului și consumului de droguri, precum și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

Au fost organizate 341 de filtre, în cadrul activităților desfășurate, fiind verificate 5.362 de autovehicule și legitimate 8.282 de persoane.

Acțiunile pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea siguranței în trafic au continuat, fiind efectuate 3.645 de testări cu dispozitive etilotest/alcooltest și 118 cu aparatul din dotare, pentru depistarea conducătorilor aflați sub influența substanțelor psihoactive.

În cadrul acțiunii Blocada, polițiștii au constatat 42 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, dintre care 25 de conducere sub influența alcoolului și 10 de conducere sub influența drogurilor. Au fost reținute 153 de permise de conducere, dintre care 64 pentru alcool și 36 pentru viteză. Totodată, au fost retrase 52 de certificate de înmatriculare.

Acțiunile polițiștilor și jandarmilor pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică vor continua și în perioada următoare.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!