Austria și Israelul, noi restricții din cauza COVID-19!
Astăzi, cancelarul austriac Sebastian Kurz a anunţat înăsprirea restricţiilor menite să prevină răspândirea COVID-19, cu scopul de a evita o nouă izolare. Oficialul a declarat că Austria este la începutul celui de-al doilea val și cazurile sunt în creștere exponențială.
Șeful guvernului austriac a cerut populaţiei să-şi reducă şi mai mult contactele sociale, iar de luni, va fi permisă adunarea a cel mult zece persoane în spaţiile închise. Sunt exceptate de la această măsură funeraliile, ceremoniile religioase, activităţile educative, dar care, la fel ca până acum, vor trebui să prezinte autorităţilor sanitare un plan de prevenire a răspândirii virusului. Pentru spaţiile deschise rămâne însă în vigoare limita de 100 de persoane.
Printre noile măsuri se numără şi purtarea obligatorie a măştii pentru clienţii barurilor şi restaurantelor atunci când aceştia nu stau la masă. De altfel, consumaţiile nu vor fi permise decât la mese.
La rândul său, ministrul de interne Karl Nehammer a anunţat că poliţia va înăspri controalele pentru respectarea strictă a măsurilor decise, inclusiv închiderea tuturor localurilor la ora unu noaptea şi purtarea măştii.
Austria a ajuns joi la 780 de cazuri în ultimele 24 de ore, dintre care aproximativ jumătate în capitala Viena, declarată de autorităţile din Germania şi Belgia zonă de risc.
Situație îngrijorătoare și în Israel, Cisiordania si Gaza, care se confruntă cu un focar reînnoit de coronavirus.
Guvernul israelian a fost de acord să impună restricții la nivel național, începând de vineri, ora 2 p.m, pentru trei săptămâni.
Israel are în prezent peste 37.000 cazuri active și peste 1100 de decese, în Cisiordania, există mai mult de 9.000 de cazuri active, iar în Gaza – 1.549. În Cisiordania și Gaza, au murit 240 de persoane.
















