Au scăpat ca prin minune dintr-un accident cumplit! Mașină răsturnată într-o curbă, iar șoferul și pasagerul au fugit de la locul impactului

Publicitate

Momente dramatice, sâmbătă, 25 iulie, în comuna Aroneanu, județul Iași. Un autoturism s-a răsturnat violent în afara părții carosabile, într-o curbă din zona Brizo, însă, în mod miraculos, șoferul și pasagerul au scăpat cu viață.

Și mai surprinzător este faptul că, atunci când echipajele de intervenție au ajuns la fața locului, în autoturism nu se mai afla nimeni. Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Iași, cei doi ocupanți ai mașinii au părăsit locul accidentului imediat după producerea acestuia, revenind ulterior.

Ulterior, conducătorul auto și pasagerul s-au prezentat la locul evenimentului. Aceștia au fost evaluați de echipajul medical, însă au refuzat transportul la spital.

,, La data de 25 iulie 2026, în urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în Dispeceratul Integrat ISU – SMURD – SAJ Iași a fost anunțată producerea unui accident rutier în comuna Aroneanu, în zona Brizo, unde un autoturism s-a răsturnat în afara carosabilului, într-o curbă.

Pentru gestionarea situației de urgență au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS) din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Iași și un echipaj de prim ajutor calificat (EPA).

La sosirea echipajelor de intervenție, în autoturism nu se afla nicio persoană. Din declarațiile existente la fața locului, autovehiculul se răsturnase anterior producerii apelului la 112.

Ulterior, conducătorul auto și pasagerul s-au prezentat la locul evenimentului. Aceștia au fost evaluați de echipajul medical, însă au refuzat transportul la spital.

Pompierii au asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor la locul evenimentului, pentru înlăturarea oricărui pericol de izbucnire a unui incendiu și pentru desfășurarea în siguranță a intervenției”, a transmis ISU Iași.

Publicitate