Festivalul Artelor Spectacolului BABEL continuă să transforme Târgoviștea într-o uriașă scenă culturală, iar ziua de joi, 11 iunie, aduce unul dintre cele mai așteptate momente outdoor ale ediției: spectacolul „Jump-in A-round”, susținut de artistul italian Django Juggles.
De la ora 20:00, în Piața Mihai Viteazul, publicul este invitat la o demonstrație explozivă de talent, umor și curaj, într-un show care combină arta circului contemporan cu farmecul autentic al reprezentațiilor stradale.
Spectacolul său, denumit „Jump-in a-round”, îmbină lejeritatea și comedia cu momente de suspans autentic, transformând fiecare apariție într-o experiență captivantă. Atmosfera festivă și relaxată evoluează treptat spre tensiune și adrenalină, pe măsură ce artistul execută numere spectaculoase de echilibru și acrobație. Unul dintre cele mai intense momente ale reprezentației va avea loc atunci când, balansând săbii deasupra unui voluntar întins la pământ, Django ține publicul cu sufletul la gură.
în schimb, finalul spectacolului aduce momentul culminant: celebra săritură prin cercul de foc, o demonstrație spectaculoasă de curaj, precizie și energie, care lasă spectatorii fără răsuflare.
Format în arta clovneriei, pantomimei, teatrului, jongleriei și acrobației, Django Juggles dezvoltă un stil artistic care combină tehnicile circului contemporan cu spontaneitatea și căldura divertismentului stradal. Carisma sa și abilitatea de a transforma orice spațiu public într-o scenă vie și plină de energie fac ca fiecare reprezentație să devină un moment unic și memorabil pentru public.
Programul zilei de joi, 11 iunie, este la fel de vast și de complex ca în toate zilele de până acum. Iar vestea bună este că BABEL este abia la jumătate, deci târgoviștenii și nu numai se pot bucura de un final de săptămână cu adevărat spectaculos.
09:00: Parcul Mitropoliei: Grădina lui BaBa – Baby BABEL;
10:00: Cinema „Independența”: Tic-Tac BOOM! – în cadrul secțiunii de Baby Babel, BUCHAREST PERCUSSION ENSEMBLE din România va prezenta un spectacol de percuție;
11:00: TTBT Foaier, în cadrul „Întâlnirilor BABEL”, în Studioul „Hugo Wolf”, Karen Benjamin, din Marea Britanie, va conduce workshop-ul Time Building;
12:00: TTBT Foaier, din nou sesiunea de instantanee foto „One minute headshot” cu Simion Buia;
14:00: Studioul „Hugo Wolf” – Time Building cu Jean Guy Lecat din Franța (workshop);
15:00: Parcul Mitropoliei, Grădina lui BaBa – Baby BABEL;
16:00: Sala Studio „Mihai Dimiu” – „4.48 Psychosis”, spectacol prezentat de International Arts Center Erevan din Armenia.
Este un spectacol care privește spectatorul direct în ochi. Textul devine o confesiune poetică perimortem a unei persoane pentru care depresia s-a transformat într-un companion nemilos. Nu există al patrulea perete: actrița se adresează frontal publicului, iar granița dintre ficțiune și realitate pare să dispară treptat. Spectatorii asistă la relația tensionată dintre o pacientă cu tulburări psihice și medicul său, devenind participanți activi la această confruntare intimă și tulburătoare. Apropierea fizică și emoțională de actori menține publicul într-o stare continuă de tensiune până la final. Spectacolul funcționează ca o autopsie a psihicului, fără protecție și fără anestezie. Lumina și sunetul construiesc o atmosferă de delir mistic, iar scenografia minimalistă lasă în centrul scenei singurul element esențial: mintea umană dezgolită.
18:00: TTBT Sala Mare, actorii Teatrului „Tony Bulandra” din Târgoviște vă așteaptă să vizionați „Poveste japoneză”, un spectacol după „Pușca de vânătoare” de Yasushi Inoue, regia: Mc Ranin.
19:00: Cinema „Independența” – IPAAF Awarded shorts (Orazio Anania, Italia). Iar în Piața „Mihai Viteazul”, artiști ai University of Gloustershire din Anglia vă așteaptă la „Time to play;
De la ora 20:00, înapoi la Teatrul „Tony Bulandra” unde, în cadrul Laboratorului de Teatru, artiști algerieni de la KNIGHTS OF STAGE ASSOCIATION prezintă piesa „The Maids”/„Cameristele”.
Piesa gravitează în jurul a două servitoare care lucrează pentru o doamnă bogată. Atunci când aceasta lipsește, ele pun în scenă un ritual ciudat în care schimbă rolurile între ele, acționând ca doamna și servitoarea, exprimându-și resentimentele și ura față de ea din cauza sentimentului lor de nedreptate. Cele două plănuiesc să o otrăvească și să o ucidă. În cele din urmă, una dintre ele bea singură otrava în timp ce joacă rolul doamnei, ducând la un final tragic ce reflectă conflictul psihologic și de clasă din unele societăți.
Tot de la ora 20.00, în Piața „Mihai Viteazul”: „Jump-in A-around” cu Django Juggles din Italia, deja prezentat în deschiderea materialului.
21:00: Piața „Mihai Viteazul”: „To meet Prospero”, în regia lui Yaroslav Fedoryshyn, prezentat de VOSKRESINNIA THEATER, colaborare Ucraina – Polonia.














