Angajatorii se plâng de lipsa forței de muncă. Guvernul a aprobat un contingent de o sută de mii lucrători străini pentru anul 2025

Publicitate

Deficitul de forță de muncă se menține în România, astfel că, pentru al treilea an consecutiv, se menține cota de aproximativ 100.000 lucrători străini admiși pe piață.

Pe fondul lipsei de pregătire, a salariilor considerate mici sau pur și simplu pentru că există români care nu mai acceptă niciun fel de loc de muncă, aleg să încerce o perioadă mică de timp un job, după care renunță, angajatorii se plâng că au nevoie de lucrători.

Astfel, Guvernul a aprobat în ședința de astăzi, pentru anul 2025, un contingent de 100.000 de lucrători străini nou admiși pe piața forței de muncă din România.

„Decizia a fost luată ca urmare a deficitului de forță de muncă semnalat de angajatori în dialogul cu instituțiile guvernamentale, mai precis în cadrul Consiliului Național Tripartit, care are loc cu regularitate la nivel de executiv și este prezidat chiar de prim-ministru”, a declarat Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Acest contingent nu se referă la lucrători români sau cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene sau ai statelor membre ale Spațiului Economic European sau al Comunității Helvetice a Elveției. Se menține cota de aproximativ 100.000, așa cum a fost aprobată și în ultimii trei ani.

„Vă dau și două informații de context. La data de 12 decembrie 2024 erau active 146.387 astfel de contracte individuale de muncă ale salariaților cetățeni ai unor state din afara Uniunii Europene și ai Spațiului Economic European, dintre care 94.155 contracte individuale de muncă nou încheiate.

O altă informație de context despre piața muncii de la noi: datele înregistrate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă arată că, în primele zece luni ale anului 2024, 543.440 de locuri de muncă au fost declarate vacante, cele mai multe pentru meserii precum: curierat, manipulare de mărfuri, muncitori în construcții sau pe linii de asamblare și de montare piese. Și tocmai pentru compensarea acestui deficit de angajați s-a aprobat și contingentul de astăzi.

Comunicatul post-ședință va conține mult mai multe detalii în termeni de cifre, dar parametrii de referință sunt cei comunicați acum de mine – 100.000 de locuri disponibile pentru lucrători din spațiul non-UE sunt alocate de România pentru anul 2025.”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Executivului.

De menționat că nu este și obligatoriu ca aceste locuri să fie ocupate, experiența anilor trecuți arată acest lucru, însă acesta este plafonul stabilit pentru anul în curs.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!