“Am ales psihologia pentru a face oamenii fericiți!” – Interviu cu psihologul Maria Veronica Stăncescu –Neacșu

Publicitate

Ionuț Parghel

Povești de succes cu dâmbovițeni de succes! Săptămânal, interviurile dbonline.ro cu oameni de top din județ.

Psihologul târgoviștean, Maria Veronica Stăncescu-Neacșu a avut amabilitatea de a răspunde unor întrebări legate de profesia pe care o desfășoară. În rândurile de mai jos, vom vedea ce înseamnă munca de psiholog, ce presupune această profesie, cum poți ajunge un psiholog bun, dar și sfaturile pe care psihologul le dă celor care doresc să urmeze această profesie. Cum ne aflăm și  în plină pandemie de coronavirus, Maria a oferit și unele  răspunsuri cu privire la această perioadă delicată pe care o traversăm.

 

“Nu devii psiholog în momentul când termini facultatea

Rep.: Maria, ce ne poți spune despre tine și domeniul tău pe care l-ai studiat?

Mă numesc Maria Veronica Stăncescu-Neacșu. M-am născut la data de 21 februarie 1993, în Târgoviște. Provin dintr-o familie modestă și sunt singură la părinți. Am terminat facultatea de Psihologie și Științele Educației, din cadrul Universității București, unde am avut șansa să cunosc unii dintre cei mai buni profesori de psihologie din țară. Am două mastere: psihologie clinică și psihologia muncii, transporturi și servicii, două cursuri de formare continuă: psihologie clinică și psihoterapie, dar și alte cursuri în domeniu.

Rep.: Ai o definiție personală a psihologiei?

Există mai multe definiții ale psihologiei, dar aș prefera să nu spun una teoretică. Pentru mine, psihologia este un fel de a trăi, o profesie, o metodă prin care eu îmi ajut oamenii/pacienții să găsească cheile pentru acele lacăte ale vieții. Pe scurt, să găsească luminița de la capătul tunelului.

Rep.: Ce calități trebuie să îndeplinești pentru a deveni un psiholog cât mai bun?

Sunt multe calități. În primul rând, trebuie să ai răbdare, iar apoi urmează să asculți pacientul cât trebuie. Să-l asculți activ, nu doar pasiv. Să fii prezent în viața omului, să fii perseverent, să fii muncitor. Un alt aspect important este faptul că nu devii psiholog în momentul în care termini facultatea. În această meserie este un drum continuu. Pe lângă toate aceste calități, cel mai important, cred că este să fii om să poți să-l simți pe cel din fața ta.

Rep.: Cum ai ajuns să faci ceea ce faci acum?

Îmi amintesc și acum, eram în clasa a VII-a, la Școala Generală din Mănești. Obișnuiam să-mi iau cărți de la biblioteca din localitate și într-o zi am descoperit o carte de psihologie. Nu știu cu am descoperit-o nici acum. Cred că m-a atras prin coloristică, dar știu că atunci mi-am descoperit un drum. Deși am terminat un liceu economic, am fost singura din clasă care a dat Bacalaureatul la psihologie. Am făcut o cerere specială. Toți colegii mei dădeau la Bacalaureat economie sau contabilitate. La examen, în clasă, mi s-a spus stai unde vrei tu că nu ai ce să copiezi. Am ales acest drum fiindcă mi-a plăcut. Pot să spun că am avut multe dezamăgiri, nopți nedormite, gânduri nespuse, obstacole și multe momente în care anumite persoane îmi spuneu de ce vreau să fac psihologia. Îmi spuneau să nu urmez acest domeniu, fiindcă nu o să fac nimic cu psihologia. Acum, dacă m-aș întoarce în timp și mi-ar fi pusă din nou această întrebare, aș răspude tuturor în acest fel: Urmez psihologia pentru a face oamenii fericiți.

 

„Profesez la Târgoviște pentru că aici mă simt fericită

Rep.: Știu că ai stat câțiva ani buni în București, de ce ai ales să profesezi la Târgoviște?

Am locuit  vreo șase ani în București, oraș care m-a adoptat și mi-a oferit ocazii unice în viață, un loc în care am cunoscut oameni de valoare și de la care am “furat” câte ceva profesional. Am cunoscut oameni din lumea sportului care mi-au arătat cum se trăiesc emoțiile unui meci câștigat, ale unei înfrângeri sau ce înseamnă să fii campion. Partea de cercetare din lucrarea licență am realizat-o la o cunoscută echipă de fotbal din România. M-am întors la Târgoviște pentru că știți cum se zice: te întorci mereu acolo unde ești fericit. Îmi iubesc orașul și istoria acestuia, este un oraș mic cu oameni mari.

Rep.: Cum reușești să te detașezi de problemele cu care te încarcă pacienții tăi?

Pe lângă munca de la propriul cabinet, eu lucrez și la Spitalul Județean din Târgoviște, la Centrul de Sănătate Mintală. Acolo găsesc persoane cu tot felul de probleme, în special cu tulburări mintale. Lucrând cu astfel de pacienți trebuie să fiu întodeauna mai mult decât un psiholog. Nu pot descrie în cuvinte privirea oamenilor care caută în tine o șansă, o sursă de optimism. Ei vor tot timpul să li se spună că va fi bine. De asemenea, și la cabinet mă întâlnesc cu depresii, anxietăți, atacuri de panică sau stări depresive după pierderi, doruri și așa mai departe. Nu știu dacă există un drum pe care poți să-l urmezi pentru a te detașa. O detașare în acest fel ar fi urmarea unor activități de relaxare și poate psihoterapie.

Rep.: Cât de  importantă este comunicarea în relațiile inter-umane și cum poate fi ea îmbunătățită?

Comunicarea este cea mai importantă în realațiile inter-umane.  Între relația mamă-fiică, între soț-soție-copil, la serviciu, între șefi –subalterni, aceste relații sunt extrem de importante. De multe ori credem că ceilalți gândesc ceva despre noi sau că-i deranjează ceva la noi și este foarte posibil să nu-i deranjeze nimic la noi, ci să aibă mai degrabă niște așteptări, să aibă zile proaste și să aibă o atitudine nepotrivită la momentul acela. Fără comunicare nu putem fi siguri care este cauza și nici nu putem schimba nimic dacă nu cunoaștem cauza.

 

„Sunt oameni care nu fac diferența între mersul la psiholog și mersul la psihiatru

Rep.: Mulți oameni priveau în trecut cu suspiciune persoanele care mergeau la psiholog. S-a schimbat această percepție?

Din păcate nu s-a schimbat atât de mult cât ar fi trebuit să se schimbe. În continuare sunt oameni care nu  fac diferența între mersul la psiholog și mersul la psihiatru. Consideră că dacă mergi la psiholog ești nebun, un lucru total neadevărat. Consider  că oamenii sănătoși merg la psiholog pentru că vor să fie mai bine, vor să se elibereze, să se detașeze și să caute soluții reale la problemele cu care se se confruntă.

Rep.: Care sunt calitățile ce îi ajută pe oameni să aibă succes și pe care este important să le imprimăm la copii?

Este o întrebare sensibilă mie. Stâlpul meu a fost întodeauna familia. Întotdeauna am recunoscut că fără tatăl meu nu aș fi ajuns aici, în meseria asta. Eu îi spun că este eroul meu. Dacă el nu era nu aș fi fost psiholog. Meseria de psiholog înseamnă efort de timp și efort financiar. Nu poți practica dacă nu faci  niște eforturi înainte. Cursurile de formare costă foarte mult și fără ele nu aș fi reușit. Pe lângă el a fost mama, care m-a susținut enorm pe partea emoțională. Ea întotdeauna îmi spunea să merg și să ajung tot mai sus. Mă facea să fiu tot timpul pozitivă.

Rep.: Ce anume crezi că face diferența între un psiholog de succes și unul care doar bifează prezența pe piața serviciilor de specialitate?

Aici îmi amintesc de o vorbă pe care am auzit-o în facultate: ori ești psiholog, ori nu mai ești. Nu cred că există psiholog de succes și psiholog care doar există. Ca să fii psiholog trebuie să-ți placă această meserie. Nu poți să asculți pe cel de lângă tie dacă nu-ți place. Dacă te plictisește sau te enervează, trebuie să fii tot timpul lângă el.

Rep.: Cum ai defini succesul? Care sunt ingredientele sccesului? Care consideri cele mai importante lucruri în viață pentru a obține succesul, atât în carieră, cât și în viața personală?

Este greu de îmbinat viața legată de carieră, cu viața personală. Eu am norocul să am un soț înțelegător!Nu știu dacă există o rețetă a succesului. Cred că cu multă muncă, determinare și perseverență poți ajunge la succes. Este important să-ți menții visul viu, să muncești cu ardoare pentru el și să nu uiți motivul pentru care ai început.

Rep.: În atingerea armoniei, un rol important îl are viața de familie. Ce le recomanzi celor care se confruntă cu încercări în relația de cuplu, în viața de familie sau în relația cu cei apropiați?

Le recomand să comunice, să-și spună nevoile personale, să găsească cadrul potrivit și să vadă dincolo de aparențe. Adică să vadă semnificația relației și să-și pună în gând faptul ce m-aș face eu fără persoana asta? Dacă de mâine persoana asta nu mai e în viața mea ce simt, cum mă simt, cine sunt? Întâmplările nefericite nu vin dintr-o dată. Există niște depresii netratate la timp, sunt niște dezamăgiri, eșecuri, venite din familie, din relația de cuplu, unde nu au fost îndeplinite niște nevoi emoționale de bază. Atunci, la cea mai mică dezamăgire în cuplu, există o retrăire a unei dezamăgiri sau traume. De exemplu, la copii/elevi un rol important  îl are consilierul școlar. Totodată, este bine ca părinții când observă ceva neobișnuit la copilul lor să apele la un specialist.

 

“În pandemie recomand oamenilor să nu înceapă dimineața cu informații negative”

Rep.: Cum este această perioadă pentru tine, ținând seama de pandemia de coronavirus? Care sunt provocările personale și profesionale cu care te confrunți?

Încă de anul trecut, când a existat acea stare de urgență și izolarea mai serioasă, am trecut de la cabinet în mediul online. Adică, am ținut ședințe de terapie în mediul online. Numărul cazurilor a crescut. Am avut mult mai multe programări decât aveam în cabinet pentru că numărul depresiilor și anxietăților s-a mărit pe fondul lipsei de socializare, de teama de a nu ne vedea familia, de a nu ne vedea prietenii sau de a nu merge la serviciu.

Rep.: Aș vrea să ne îndreptăm atenția supra oamenilor din jurul nostru. Cum îi afectează din punct de vedere emoțional starea generată de COVID-19. Ce frici se reactivează la nivel colectiv?

În cabinet am întâlnit frica de a nu-și vedea familia, copiii sau nepoții. Am mai întâlnit pacienți care au frica de izolare, de singurătate sau chiar de moarte.

Rep.: Am observat mulți oameni care neagă existența virusului. Alți, cred că există, dar se gândesc că nu li se poate întâmpla lor. Ce mecanisme au loc în astfel de procese și cât de benefice sunt ele?

Ca la orice alt virus sau ca la orice altă boală, părerile sunt împărțite. Depinde de fiecare om cum reacționează. Sunt persoane care merg în cealaltă extremă, în a se dezinfecta în mod repetat, de a se proteja sau izola total, de a nu ieși din casă. Aceste lucruri le fac mai mult rău. Virusul acesta nu face atât de rău fizic, ci mai degrabă emoțional, pentru că induce o stare de anxietate profundă. Sunt niște mecanisme de apărare care se activează în anumite momente. Cei care nu cred în acest virus o fac din cauza efectului de teamă, de furie, de revoltă față de ceea ce se întâmplă sau față de autorități.

Rep.: Ce ar fi util să afle oamenii în legătură cu gestionarea acestor emoții, cum ar fi teama, panica sau a unor condiții, precum singurătatea. Prin ce modalități le pot face față?

Încă de anul trecut, de la debutul pandemiei, am recomandat ca pacienților să nu înceapă dimineața cu știri negative. În cadrul acestor informații sunt prezentate tot felul de situații neplăcute și astfel ei preiau din acea energie negativă. Își fac griji, se sperie, chiar dacă nu-și dau seama conștient. Astfel, am recomandat să-și înceapă dimineața cu ceva ce îi relaxează. Adică, să se uite pe geam, să citească ceva ce îi motivează, să discute cu un prieten sau să asculte o melodie ritmată, pentru a elimina informațiile negative care îi pot afecta întreaga zi.

 

“Fiecare om face compromisuri”

Rep.: Te-ai confruntat vreodată cu momente de răscruce, încercări majore în viață? Dacă da, cum le-ai depăși?

În viața personală cu siguranță avem astfel de momente. Sunt  momente când nu știm ce e bine, ce e rău, nu știm ce drum să alegem. Cred, că cu calm, fără a lua o decizie imediată, putem depăși orice situație delicată. Cu analiză, răbdare, putem trece peste orice. Este important să analizăm ce ne lipsește, ce avem nevoie și ce vrem de fapt.

Rep.: Cu toții știm că fiecare persoană are temeri sau frici în viață? Care sunt cele mai profunde temeri cu cate te-ai confruntat și cum te gândești să scapi de ele?

De obicei, această întrebare este cea pe care o adresez eu pacienților. Cea mai mare frică a mea ar fi să nu mai mă cunosc pe mine, să nu mai știu ce-mi doresc, să nu mai știu ce simt sau să fiu confuză.

Rep.: Dacă ar fi să te caracterizezi în câteva cuvinte, care ar fi acestea?

Ambițioasă, perseverentă și calmă.

 

„Ce ai făcut ultima dată pentru tine?

Rep.: Este omul “un animal” care face compromisuri pentru a fi acceptat de societate?

Fiecare om face compromisuri, dar depinde de compromisuri, unele mai mici, altele mai mari. Cu toții ne dorim să facem compromisuri în viață, mai ales când vizăm să obținem ceva.

Rep.: Trăim într-o lume guvernată de stres, crize de nervi, lipsuri și altele. Un sfat pentru ca oamenii să-și mențină calmul și să gândească o cale de relaxare?

Întotdeauna am o întrebare preferată: Ce ai făcut ultima dată pentru tine? Nu pentru familie, nu pentru copii, nu pentru părinți, nu pentru soț sau soție. Ci ce ai făcut tu pentru tine? După ce pun această întrebare constat de foarte multe ori că nimeni nu face nimic pentru el însuși și atunci este normal să apară tot felul de  frustrări, stări depresive, stres, epuizare. Astfel, este recomandat ca fiecare să se detașeze  de probleme și să facă o activitate ce îi face plăcere sau îl relaxează.

 

 

 

 

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!