Alertă pe Valea Dâmboviței! Un beci a fost cuprins de flăcări! S-a intervenit cu 3 autospeciale de stingere

Publicitate

A fost alertă, în noaptea de luni spre marți, în satul Cândești-Deal, după ce un beci a fost cuprins de flăcări! Flăcările s-au manifestat pe o suprafață de aproximativ 65 de metri pătrați. Din fericire, nu au existat victime.

Pentru lichidarea incendiului au acționat pompierii Gărzii de Intervenție Voinești și Detașamentului Târgoviște, cu 3 autospeciale de stingere și un echipaj SMURD.

„Noaptea trecută, în jurul orei 00.45, am fost solicitați să intervenim în cazul unui incendiu produs la o anexă gospodărească din localitatea Cândești-Deal. La fața locului, incendiul s-a manifestat în interiorul unui beci, pe o suprafață de aproximativ 65 de metri pătrați. În continuare echipajele au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului”, a precizat ISU Dâmbovița.

Publicitate