Un accident violent, între două mașini, a avut loc, luni seara, la intersecția străzii Calafat cu strada Calea București, din municipiul Târgoviște. În urma impactului nu au existat victime, dar în schimb s-au remarcat pagube materiale considerabile.
Șoferul vinovat pentru producerea accidentului este un bărbat, de 36 de ani, din Târgoviște. După verificările efectuate de polițiști, aceștia au constatat că, bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
„Precizăm că la data de 2 martie, un bărbat, în vârstă de 36 de ani, din municipiul Târgoviște, în timp ce ar fi condus un autoturism pe strada Calafat, la intersecția cu strada Calea București, ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism.
În urma evenimentului, nu au rezultat victime. Cu ocazia verificărilor în bazele de Poliției Române, polițiștii au constatat faptul că șoferul nu ar deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, a precizat IPJ Dâmbovița.














