Accident mortal în Dâmbovița! Un șofer și-a pierdut viața, iar alte două persoane au ajuns de urgență la spital

Publicitate

Tragedie pe șosea din Dâmbovița, duminică după-amiază. Un șofer de 57 de ani, din Finta, și-a pierdut viața după ce a fost implicat într-un accident îngrozitor la intersecția DN 71 cu DJ 701 (Titu – Cornățelu).

Totodată, alte două persoane, un tânăr (șofer), de 23 de ani, și o femeie (pasageră), de 54 de ani, au fost răniți în urma coliziunii. Cele două victime au fost transportate de urgență la spital pentru îngrijiri medicale. În accident au fost implicate două autoturisme.

Cum s-a petrecut accidentul

Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit că un bărbat, de 57 de ani, din comuna Finta, în timp ce ar fi condus un autoturism, la intersecția DJ 701 cu DN71, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr, de 23 de ani, din comuna Voinești, care circula din direcția București către Târgoviște.

Din nefericire, în urma coliziunii, șoferul de 57 de ani a decedat, iar conducătorul auto de 23 de ani și o pasageră, de 54 de ani, aflată în primul autoturism, au fost răniți, fiind transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

„La fața locului au fost identificate trei persoane rănite, dintre care una era inconștientă. Victimele sunt un bărbat de 23 de ani, o femeie de 54 de ani și un bărbat de 57 de ani, ultimul aflat în stop cardio-respirator, pentru care au fost începute manevrele de resuscitare de către echipajele medicale.

Victimele de 23 de ani și 54 de ani au fost transportate la spital pentru îngrijiri suplimentare.

Din păcate, victima de sex masculin, în vârstă de 57 de ani, a fost declarată decedată de către medicul prezent la fața locului”, se arată într-un comunicat ISU Dâmbovița.

Zona accidentului a fost asigurată de pompierii Detașamentului Titu, care au intervenit cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD. Serviciul de Ambulanță Județean Dâmbovița a acționat cu un echipaj.

Polițiștii au efectuat cercetări pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările accidentului rutier.

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!