Accident mortal în Dâmbovița. Două pesoane au decedat, alte patru sunt rănite, printre care trei minori

Publicitate

Accident mortal în Dâmbovița în această seară. Pe DN 7, pe raza localității Tărtășești s-a produs un eveniment rutier tragic în urma căruia două persoane și-au pierdut viața. S-a produs o coliziune între două autoturisme, iar în urma impactului un bărbat în vârstă de 79 de ani și o femeie în vârstă de 72 de ani au murit. Alte patru persoane, un șofer și trei minori, au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Potrivit ISU Dâmbovița, la locul au fost identificate 2 persoane încarcerate în unul dintre autoturisme și imediat s-au început operațiunile de descarcerare. În al doilea autoturism, au fost identificate 5 persoane, patru copii și un adult care sunt asistate medical de echipajele SAJ.

Cele două persoane au fost scoase de pompieri din autoturism în stare de inconștiență și au fost începute manevrele de resuscitare. Din nefericire, cele două persoane descarcerate nu au răspuns manevrelor de resuscitare, acestea fiind declarate decedate de medicul SAJ, prezent la locul accidentului.

Șoferul din celălalt autovehicul implicat și unul dintre minori aflat în acesta, au fost preluați de un echipaj SAJ și sunt transportați la UPU Târgoviște, doi minori au fost preluați de un alt echipaj SAJ și sunt transportați la un spital din București pentru investigații suplimentare, iar un alt minor refuză transportul la spital, acesta urmând să fie preluat de familie.

La fața locului au intervenit pompierii Detașamentului Titu cu o autospecială de descarcerare, pompierii Gărzii Răcari cu două autospeciale cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. Toto acolo s-au deplasat și 3 echipaje SAJ.

Polițiștii efectuează cercetarea la fata locului, urmând sa stabilească cu exactitate cauză și împrejurările producerii accidentului rutier.

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!