Un accident grav s-a consumat, vineri de dimineață, în orașul Ploiești, la intersecția Bulevardului Independența cu strada Golești.
În urma impactului dintre două autoturisme, unul dintre ele fiind parcat, mașina aflată în mișcare s-a răsturnat, iar șoferul acesteia a fost rănit. Maşina scăpată de sub control și care a ajuns cu roțile în sus, a lovit un pieton.
Atât pietonul, cât și conducătorul auto au fost răniți și transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Totodată, un pasager al autoturismului răsturnat a fost și el rănit, dar acesta a refuzat transportul la spital.
Polițiștii au demarat o anchetă pentru a stabili cauzele exacte ale accidentului.
Pompierii de la ISU Prahova au intervenit rapid la fața locului, fiind mobilizate o autospecială de stingere, o autospecială pentru descarcerare, o ambulanță SMURD și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă, dotată cu medic.
O perioadă de timp, traficul rutier a fost restricționat pe strada Golești.
Sursă foto: republikanews.ro