Destin crunt pentru o femeie, de 58 de ani, joi de dimineață! În timp ce se grăbea spre locul de muncă, pentru a prinde un autobuz, aceasta a pierit spulberată de tren,. Nenorocirea s-a consumat în momentul când femeia dorea să traverseze cafea ferată. Accidentul mortal a avut loc pe raza municipiului Bistrița.
În urma impactului, femeia nu a avut nicio șansă de supraviețuire. Pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs evenimentul, polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală cu privire la infracțiunea de ucidere din culpă, fiind totodată dispusă efectuarea unei expertize medico-legale
,,În această dimineață, polițiștii Biroului Județean Poliție Transporturi Feroviare Bistrița-Năsăud au intervenit la un eveniment semnalat la o trecere la nivel cu cale ferată, pe strada Cuza Vodă, din municipiul Bistrița.
La locul evenimentului polițiștii au constatat faptul că o femeie de 58 de ani din Bistrița a fost surprinsă și accidentată de un tren care se deplasa pe ruta Bistrița Bârgăului – Bistrița Nord. Din nefericire, în urma accidentului a rezultat decesul femeii.
Mecanicul de locomotivă a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a precizat IPJ Bistrița-Năsăud.














