A fost alertă, luni după-amiază, în parcarea supermarketului Kaufland, aflat pe strada Magrini, din municipiul Târgoviște! În jurul orei 14.37, o mașină a luat foc. Incendiul s-a manifestat la nivelul compartimentului motor al autoturismului. Din fericire, nu au existat victime.
Pentru stingerea flăcărilor au acționat pompierii Detașamentului Târgoviște, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.
„Luni, 18 mai, în jurul orei 14.37, am fost solicitați să intervenim în cazul unui incendiu produs la un autoturism pe strada Magrini, din municipiul Târgoviște. Incendiul s-a manifestat la compartimentul motor al autoturismului. Incendiul a fost lichidat și se acționează pentru înlăturarea efectelor negative”, a precizat ISU Dâmbovița.















