Un salvator din cadrul Detașamentului de Pompieri Zalău a demonstrat, în cea de-a doua zi a noului an, că spiritul de sacrificiu și devotamentul unui pompier nu au limite, fie că este în timpul serviciului sau în afara acestuia.
Aflat în timpul liber, Răzvan Bârsan, un tânăr pompier a trecut rapid la acțiune și a limitat extinderea unui incendiu. Datorită reacției prompte și curajoase a acestuia, un incendiu izbucnit la un coș de fum al unei case a fost lichidat înainte de a provoca pagube majore.
După ce și-a lăsat logodnica în mașină, acesta a sunat rapid la numărul unic de urgență 112 și apoi a intrat în locuință pentru a evalua situația. A găsit-o pe proprietară, o femeie în vârstă de aproximativ 70 de ani, care nu realizase pericolul în care se afla.
Cu calm și fermitate, a evacuat-o în siguranță, asigurându-se că este departe de orice pericol. Ulterior, Răzvan a urcat în podul casei și, folosindu-se de resursele disponibile, a reușit să limiteze flăcările, împiedicând extinderea incendiului până la sosirea echipajelor de intervenție.
„Datorită reacției prompte și curajoase a unui pompier aflat în timpul liber, un incendiu izbucnit la un coș de fum al unei case a fost lichidat înainte de a provoca pagube majore.
Incidentul a avut loc în data de 02.01.2025, în jurul orei 18:00, în localitatea Creaca (județul Sălaj). Aflat în timpul liber, colegul nostru, soldat Bârsan Răzvan Ionuț, în timp ce se deplasa alături de logodnica lui, a observat din autoturism flăcările care ieșeau din coșul de fum al unei case.
Înțelegând pericolul iminent, acesta a oprit de îndată și a anunțat evenimentul la numărul unic de urgență. Apoi, a intrat în locuință și a alertat proprietara, o femeie în vârstă de aproximativ 70 de ani, care nu și-a dat seama ce se întâmplă și a rugat-o să iasă din imobil cât mai repede. Fără a ezita, Răzvan a urcat în pod, a intervenit cu resursele disponibile și a reușit să limiteze propagarea flăcărilor până la sosirea echipajelor de intervenție, urmând ca alături de colegii sosiți la locul solicitării să acționeze pentru stingerea incendiului. Datorită acțiunilor sale rapide și eficiente, incendiul nu s-a extins la acoperișul casei.
Colegul nostru are 27 de ani, este soldat în cadrul Detașamentului de Pompieri Zalău din luna martie a anului 2022 și a demonstrat încă o dată că spiritul de devotament și curaj al pompierilor se manifestă nu doar în timpul serviciului, ci și în afara acestuia, fără a ține seama de circumstanțe”, a transmis ISU Sălaj.