720.000 de români își sărbătoresc onomastica de Sf. Andrei

Publicitate

30 noiembrie este, în calendarul creştin ortodox, praznicul Sf. Andrei, considerat ocrotitorul și patronul spiritual al românilor.

Începând cu anul 1995, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca sărbătoarea să fie însemnată cu crucea roșie în calendarul bisericesc, iar din 2012, este zi liberă în România, bineînțeles pentru categoriile de personal a căror muncă poate fi întreruptă.

Deoarece era pescar, sfântul Andrei este considerat de marinarii și pescarii greci drept ocrotitorul lor, iar în România este socotit cel care a propovăduit Evanghelia pe aceste meleaguri. Mărturie stau toponimele din zona Dobrogei unde a și locuit o vreme. Peștera Sfântului Andrei, Pârâiașul Sfântului Andrei sunt tot atâtea mărturii care dovedesc trecerea Apostolului pe aceste meleaguri.

Aproape 720.000 de români, dintre care 368.523 bărbați și 349.079 femei, își sărbătoresc onomastica de ziua Sfântului Apostol Andrei.

Una dintre cele mai cunoscute tradiții de Sf. Andrei este punerea  grâului la încolțit.

Acest lucru se face în noaptea de 29 spre 30 noiembrie, iar în unele case există superstiția ca fiecare membru al familiei să își pună la încolțit vasul propriu.

Considerată o cereală simbol al belșugului și prosperității, în popor se spune că așa aduci norocul în casă, iar așa cum îți va crește grâul îți va fi și viața în anul următor.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!