După nouă zile pline de emoție, duminică, 14 iunie, se încheie ediția 2026 a Festivalului Artelor Spectacolului BABEL FAST de la Târgoviște.
Având ca temă anul acesta „Timpul”, festivalul a încercat să transmită, timp de nouă zile, prin diverse forme de artă, că da, timpul se poate opri în loc pentru câteva zile, iar apropierea dintre oameni, dintre artiști și public va rămâne o memorie vie a spectacolului vieții.
Festivalul BABEL și-a dorit să aducă în prim-plan ideea timpului ca experiență umană și artistică, iar artiștii s-au străduit să transmită intensitatea fiecărei clipe trăite pe scenă.
Timpul este un miracol, iar arta pune timpul în perspectivă, în trecut și în prezent.
Puterea teatrului și a formelor sale asociate, de a concentra viața într-o emoție autentică, a fost demonstrată fără tăgadă în cele nouă zile de maraton cultural, cu peste 50 de evenimente, spectacole indoor și outdoor, artiști din mai mult de 25 de țări și opt spații transformate în scene ale emoției și expresiei artistice.

Duminică, 14 iunie, ultima zi de BABEL 2026, va începe cu secțiunea BABY BABEL, desfășurată în premieră la această ediție a festivalului.
De la ora 10:00, în Sala Studio „Mihai Dimiu” a Teatrului „Tony Bulandra”, cei mici vor putea vedea spectacolul „Anotimpurile” care face parte din seria spectacolelor destinate copiilor cu vârsta cuprinsă între 0 şi 5 ani. Un spectacol non-verbal, cu muzică live, senzorial şi plin de culoare.
De la ora 11:00, în foaierul teatrului – Întâlnirile BABEL, iar în Piața „Mihai Viteazul”, Oktawia Scibior & Samory Ba (Franța – Polonia) cu Roll on Babel.
La 12 fix, din nou în foaier, pentru ultima sesiune de Instantanee foto – „One minute headshot” cu Simion Buia.
„The Flow” (Regia: Lai Yee), spectacolul artiștilor de la FLOWLAIYEE, China, va putea fi urmărit de la ora 13:00 în Piața „Mihai Viteazul”.
Ne întoarcem la teatru, în Sala Studio „Mihai Dimiu”, unde TEATRO DA COMUNA PESQUISA, din Portugalia, vor prezenta spectacolul „Arhitectul și Împăratul Asiriei”, de la ora 16:00.
„Empty floor”, coproducție Belgia – Italia – Spania – Mexic – SUA IMPERFECT DANCERS, va avea loc de la ora 18:00, în Sala Mare a TTBT (Regia: Walter Matteini și Ina Broeckx).
De la ora 19.00, în Piața „Mihai Viteazul” – „Crazy Comic Show it”, un spectacol destinat atât copiilor, cât și adulților, în regia lui Scheut Vigneri, din Italia. Bazat pe umor și interacțiune directă cu spectatorii, show-ul transformă publicul în adevăratul protagonist al experienței.
Spectacolul combină gagurile comice, improvizația și implicarea publicului într-o atmosferă relaxată și plină de veselie, culminând cu un spectaculos final cu foc. Prin stilul său autentic și personalitatea sa excentrică, Crazy Comics Show reușește să creeze o experiență amuzantă și captivantă, care îi face să râdă cu poftă atât pe cei mici, cât și pe cei mari.

Pentru ultima oară la această ediție, Laboratorul de Teatru aduce spectacolul „Feast” în regia lui Philip Parr, spectacol al artiștilor englezi de la PARRABBOLA Theater Company.
Pe înserate, de la ora 21.00, unul dintre cele mai frumoase și mai spectaculoase reprezentații ale Festivalului BABEL, Parada BABEL, va uni artiști și spectatori într-un marș al prieteniei, pe traseul Parc Chindia – Calea Domnească – Bulevardul „Mircea cel Bătrân” – Piața „Mihai Viteazul.
Finalul festivalului va fi din nou unul spectaculos, cu un concert susținut în Piața „Mihai Viteazul” (ora 21.45), de Byron.
Trupă românească de rock cu influențe diverse încă din 2006, construindu-și de-a lungul timpului un stil distinct care îmbină rockul alternativ cu elemente progressive, acustice și experimentale, Byron va marca închiderea oficială a ediției 2026.















