10 permise de conducere reținute de polițiștii dâmbovițeni în doar 7 ore! Razii la ceas de seară în orașele Târgoviște și Găești

Publicitate

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au desfășurat, sâmbătă, 4 octombrie, între orele 16.00 – 23.00, razii pe raza orașelor Târgoviște și Găești.

Activitățile principale au vizat creșterea gradului de disciplină rutieră, prevenirea consumului de alcool sau alte substanțe, precum și pentru asigurarea vizibilității elementului polițienesc.

Astfel, polițiștii au efectuat 369 de testări în vederea depistării consumului de alcool sau alte substanțe, fiind reținute 2 permise pentru consumul de alcool și întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

În total, polițiștii au aplicat 94 de sancțiuni contravenționale, au reținut 10 permise de conducere și au retras 3 certificate de înmatriculare.

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!