În fiecare an, pe 13 septembrie, România sărbătorește Ziua Pompierilor, o zi cu o însemnătate deosebită pentru întreaga comunitate.
Această dată marchează lupta eroică a pompierilor militari din București, conduși de căpitanul Pavel Zăgănescu, care în anul 1848 au scris o pagină glorioasă de istorie în Bătălia din Dealul Spirii.Astfel, la 178 de ani de la acel moment istoric, devotamentul, curajul și spiritul de sacrificiu al pompierilor români reprezintă valori care îi definesc și astăzi.
Ziua Porților Deschise
Cu acest prilej, pe 13 septembrie, între orele 10:00 – 15:00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” al județului Dâmbovița își deschide porțile tuturor celor care doresc să pătrundă în universul pompierilor.
“Vă invităm să vizitați subunitățile, să vedeți autospecialele și echipamentele de intervenție și să aflați, direct de la salvatori, cum decurge o zi din viața lor.
Împreună cu voi marcăm Ziua Pompierilor – o zi în care noi, salvatorii dâmbovițeni, celebrăm curajul și spiritul de sacrificiu ce ne apropie de oameni”, este mesajul ISU Dâmbovița cu privire la Ziua Pompierilor.
















