Victoria, cuvântul de ordine pentru Chindia Târgoviște în ultima etapă a play-out-ului! Dâmbovițenii atacă toate punctele cu Slatina în speranța de a scăpa de locul de baraj

Publicitate

Chindia Târgoviște… la ultima strigare în play-out! Astăzi, de la ora 11.00, pe teren propriu, dâmbovițenii vor evolua pentru ultima dată în această fază a campionatului, împotriva oltenilor de la CSM Slatina.

Disputa este una extrem de importantă pentru elevii lui Costel Pană. Pentru a spera că evită locul de baraj, în ce de-al 12-lea ceas, târgoviștenii trebuie să obțină toate puncte cu ocupanta primului loc din grupă, dar în același timp trebuie ca și vecina sa de clasament, CSC Șelimbăr, să nu obțină mai mult de un punct în confruntarea cu CS Afumați.

În condițiile în care Chindia va învinge, iar Șelimbăr nu va deveni victorioasă cu Afumați, atunci, târgoviștenii vor termina pe locul 5 în grupă, la egalitate de puncte cu gruparea din Sibiu. În cazul în care cele două formații vor termina cu același punctaj play-out-ul, Chindia va avea câștig de cauză pentru că a terminat pe locul 16 sezonul regular, față de locul 17, pe care s-a situat gruparea din Șelimbăr. Au fost la egalitate de puncte la finalul sezonului regular, iar departajarea dintre ele s-a făcut pe baza rezultatului direct, care a fost 2-1 pentru Chindia, la Târgoviște.

În schimb, dacă Chindia va termina sezonul pe locul 6 în grupă, în barajul de menținere pentru Liga 2 va întâlni fie pe Dumbrăvița, fie pe CSM Focșani.

Înaintea duelului cu Slatina, Chindia vine după două victorii consecutive obținute în campionat, în disputele cu Ceahlăul Piatra Neamț (3-2) și CS Afumați (2-0). De partea cealaltă, Șelimbăr a bifat și ea tot două victorii: 2-1 cu Ceahlăul și 4-1 cu Câmpulung Muscel.

Înaintea ultimei etape de play-out, Chindia ocupă locul 6 în grupă, cu 26 de puncte, iar Șelimbăr se află pe 5, cu 28 de puncte.

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!