Chiar dacă uneori este greu să ne imaginăm, mulți dintre artiștii de astăzi nu s-au născut în faimă și cu o avere impresionantă. Ei au fost nevoiți să muncească zi și noapte pentru a ajunge unde sunt astăzi. Despre astfel de lucruri vom afla în rândurile de mai jos de la doi artiști târgovișteni, care formează pentru mulți un cuplu de invidiat.
Soprana Cristina Dan și baritonul Yuriy Tsiple au făcut câteva destăinuiri, în exclusivitate, pentru publicația noastră, despre începutul lor în carieră, dar și despre viața de familie.
“Eram la început, nu aveam bani să investim în lucruri scumpe, pentru că ne concentram să avem mereu rezervă, din care să putem achiziționa biletele de avion, să ne plătim cazarea la hotel în țările din Occidentul european, unde mergeam la audiții, în teatre de operă și la impresari”, ne-a transmis Yuriy, completat de soția sa, Cristina. “Un artist investește tot ceea ce câștigă în carieră: de la cântece create, orchestrație, imprimate la studio, realizare de videoclipuri și mai apoi promovate pentru publicul larg. Sacrificiul este unul foarte mare din punct de vedere financiar, însă și satisfacția este pe măsură, atunci când reușești să realizezi ceea ce ți-ai propus”.
După ce și-au întemeiat o familie frumoasă, cei doi artiști au tras din greu până și-au creat căminul părintesc la care au visat toată viața.
“Când ne-am construit casa, ca să reușim să o terminăm mai repede, am avut curajul să-i cer ajutorul directorului economic de la Opera din Zurich. Dumnealui ne-a ajutat cu o sumă considerabilă de bani și în câteva luni am finalizat lucrările.
Din păcate, am pierdut suma de 20.000 de euro, în urma semnării unui contract de exclusivitate cu o agenție artistică din Berlin. Am avut parte și de contracte mai avantajoase din punct de vedere financiar, însă le recomand tinerilor muzicieni să fie mai atenți la contractele pe care le semnează cu impresarii. În același timp, e bine să fie cumpătați la început de carieră cu gestionarea banilor pentru cheltuielile esențiale de care au nevoie la început de drum sau pentru mofturi.
În urma acestei pierderi, am reziliat contractul, în favoarea unei alte agenții de la Frankfurt, care ne-au oferit și alte contracte mult mai avantajoase. Atunci când semnezi o exclusivitate și în contract este specificat ce sume încasezi în acea perioadă, ești obligat să plătești procentul sumei pe care urmează să o încasezi”, ne-a precizat Yuriy Tsiple.
Despre greutățile de la începutul carierei și despre întemeierea căminului de familie ne-a vorbit și Cristina Dan. “În timpul celor doi ani petrecuți în Franța, dar și când am început construirea casei, nu ne permiteam să ne cumpărăm haine noi.
În Strasbourg, în fiecare week-end, se organizau târguri în anumite biserici protestante, în care francezii își vindeau haine și obiecte pentru casă pe care nu le mai foloseau. Mergeam destul de des la aceste bazaruri second-hand și astfel ne cumpăram haine pentru toată familia.
Întotdeauna începutul este dificil atunci când pleci într-o țară străină sau începi o investiție importantă. Dar, pot spune că totul a meritat! Am reușit să realizăm tot ceea ce ne-am dorit: o familie frumoasă, o casă primitoare și o carieră în plină ascensiune”,