Vești bune pentru români! Premierul și noul președinte PNL, Florin Cîțu, a anunțat, sâmbătă, la Antena 3, că de la începutul anului viitor vor crește pensiile, salariul minim și alocațiile copiilor. Totodată, acesta a mai precizat că dorește ca aceste creșteri să se repete la fiecărui an calendaristic.
„De la 1 ianuarie și pensii și alocații, toate cresc de la 1 ianuarie 2021, și salariul minim. Și așa trebuie să se obișnuiască românii: de la 1 ianuarie, în fiecare an, veniturile acestora – pensii, alocații, salariul minim – cresc de la 1 ianuarie. Nu vom folosi aceste creșteri ca instrument politic”, a transmis Florin Cîțu, la Antena 3.
Premierul a adăugat că majorarea “întotdeauna va fi mai mult decât inflația, ținând cont și de o creștere economică”. Florin Cîțu a reafirmat că ar susține o creștere a salariului minim cu zece procente, de la începutul anului viitor. Anterior, primul ministru avansa ideea unei creșteri procentuale mai mici, dar care să aibă loc de la 1 noiembrie sau de la 1 decembrie.