Vești bune de la Corbii Mari! Răspândirea coronavirusului nu este comunitară. Ionuț Bănică: “Am reușit izolarea acestei infecții strict la familiile celor depistați pozitiv”

Publicitate

Vești bune au venit în această dimineață de la Corbii Mari, comună lovită în plin de pandemia de coronavirus.

Primarul localității dâmbovițene, Ionuț Bănică, a precizat că răspândirea virusului nu este comunitară. Conform spusele acestuia, virusului a fost transmis doar membrilor persoanelor confirmate pozitiv.

Până acum, în Corbii Mari au fost depistați pozitiv 20 de persoane, iar alte 283 de persoane se află în izolare la domiciliu.

“ Câteva clarificări asupra situației din Corbii Mari, în special pentru cei care nu cunosc adevărul sau au fost informați greșit:

Problemele noastre au pornit în momentul în care 4 persoane din comună au receptat virusul COVID-19 la o clinică privată din București, unde făceau proceduri de dializă. Inevitabil, virusul s-a răspândit, în urma contactului cu membrii familiei, la un număr de 20 persoane. Astăzi, când vorbim, împreună cu reprezentanții DSP-Dâmbovita, putem spune că am reușit izolarea acestei infecții strict la familiile celor depistați pozitiv și NU AVEM O RĂSPÂNDIRE COMUNITARĂ.

 

Împreună cu reprezentanții Poliției, încă înainte de apariția primului caz, am supravegheat cu strictețe persoanele venite din afara țării și aflate în izolare. Vestea bună: nu avem niciun caz de COVID-19 la aceste persoane. Necazul nostru a venit din interiorul țării, de la o clinică privată.

Avem un total de 283 de persoane izolate. Am discutat cu majoritatea contacților direcți ai celor 20 cazuri confirmate și este îmbucurător că NU PREZINTĂ SIMPTOME. Doamne ajută!

Rugămintea mea către toți membrii comunității, dincolo de orice: haideți să facem un efort în perioada imediat următoare și să respectăm ordonanțele militare și deciziile de la nivel local. Haideți să stăm cât mai mult în casă, în gospodărie și să nu mai ieșim pe drum. Persoanele izolate sunt verificate zilnic de către Poliție și reprezentanții Primăriei, dar trebuie să fim și noi, toți ceilalți, parte a acestui efort.

Orice problemă aveți, puteți să vă adresați Primăriei, Poliției, puteți discuta cu preoții din comună care ne stau alături, cu poștașii. Le mulțumesc reprezentantilor DSP-Dâmbovita, Poliției Dâmbovița pentru implicare si din suflet medicilor de familie si asistenților că sunt lângă noi și n-au dat bir cu fugiții. Haideți să trecem cu bine peste această perioadă și să arătăm că suntem o comunitate-exemplu prin conduita noastră.

Vă mulțumesc tuturor! Sunt aici, lângă voi, nu plec nicăieri! CONTINUĂM ACTIVITĂȚILE DE DEZINFECTIE cu produse Biocide. Trecem împreună peste asta”, a transmis primarul Ionuț Bănică, pe pagina sa de Facebook.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!