În sfârșit, conducerea județului a reușit deblocarea unui proiect deosebit de important.
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a anunțat astăzi: ”Au fost scoase la licitație proiectul tehnic și execuția lucrărilor pentru DN 71 Bâldana – Târgovişte – Sinaia. Vorbim de lărgire la 4 benzi a tronsonului Bâldana-Târgoviște, dar și modernizarea traseului Târgoviște-Sinaia”, a precizat șeful administrației județene.
Valoarea proiectului se ridică 976.963.755,99 lei, iar deschiderea ofertelor celor care vor participa la această licitație este programată pentru data de 10.03.2022.
Vă reamintim că subiectul DN 71 a fost dezbătut și pe finalul anului 2021, la vizita în Dâmbovița a vicepremierului României și ministru al Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Mihai Grindeanu.
Președintele CJD, Corneliu Ștefan, a adus în atenția oficialului de la București cele mai însemnate proiecte de infrastructură rutieră ale județului nostru, printre care s-a aflat și proiectul privind DN 71 Bâldana – Târgoviște – Sinaia.














