„Economiile se fac din eficiență și ordine, nu din tăieri aplicate uniform”, este mesajul transmis astăzi de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, după ce a susținut cu tărie că o reducere a veniturilor din sistemul de sănătate ar avea numai efecte negative, în condițiile în care nu ar fi adus nici economii reale.
Așadar, „veniturile personalului din spitale și din serviciile de ambulanță și urgență nu vor fi reduse cu 10%.
Am susținut această poziție pentru că o tăiere liniară nu ar fi adus economii reale, dar ar fi produs efecte negative serioase într-un sistem deja solicitat la maximum. În sănătate, fiecare verigă este esențială. De la medic, farmacist, asistent, biolog, chimiști, fizioterapeuți, până la personal tehnic și administrativ – toți susțin funcționarea zilnică a sistemului.
O reducere brută și liniară a veniturilor ar fi însemnat nu doar demotivare și scăderea încrederii, ci și un nou exod al acestora din sistem. Venituri mai mici pentru oameni înseamnă resurse mai puține pentru spitale, tratamente și investiții. Nu putem consolida sănătatea slăbindu-i oamenii”, este mesajul transmis de Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății.
Totodată, oficialul de la Sănătate susține totuși să sistemul are nevoie de o reformă „profundă”: „Spun la fel de clar: sănătatea are nevoie de reformă profundă. Știu că există probleme structurale ignorate ani la rând. Dezechilibre, necorelări, risipă, lipsă de criterii clare. Tocmai aceste lucruri le corectăm acum.
Reforma corectă înseamnă: criterii reale de performanță corelate cu activitatea și complexitatea cazurilor; reorganizarea sistemului de gărzi; reclasificarea spitalelor; reducerea risipei și transparență totală în cheltuirea fondurilor.
Pentru personalul medical: am încredere în profesionalismul și dedicarea voastră. Reforma pe care o construim este pentru a vă oferi un sistem mai corect, mai predictibil și mai echilibrat. Nu împotriva voastră, ci împreună cu voi.
Pentru pacienți: fiecare decizie pe care o iau are un singur criteriu final – binele dumneavoastră. Lupt pentru un sistem mai stabil, mai demn și mai sigur, în care să nu simțiți că deranjați atunci când aveți nevoie de ajutor.
Pentru sistemul de sănătate, mesajul meu este clar: îl reașezăm pe principii de responsabilitate, performanță și respect. Îl întărim prin reformă reală, nu prin măsuri contabile”, a mai spus ministrul Sănătății care a mulțumit președintelui PSD pentru susținere și liderilor coaliției, „pentru că au înțeles specificul sănătății și au acceptat această poziție”.














