Urmărire ca în filme! Mașină ciuruită de gloanțe şi şosea blocată cu un TIR pentru capturarea unui şofer care a fugit de poliţişti

Sursă foto: sursadevest.ro
Publicitate

Mobilizare impresionantă de forțe la Punctul de trecere a frontierei Nădlac II pentru capturarea unui bărbat care s-a sustras controlului vamal, în momentul în care a intrat în țară. Aflat la volanul unei mașini cu numere de înmatriculare pe Franța, bărbatul în vârstă de 42 de ani a vrut să scape de verificări și a accelerat în trombă pe lângă oamenii legii. Polițiștii au pornit în urmărirea lui pe autostrada spre Deva, dar nu au reușit să-l mai ajungă și astfel și-au anunțat colegii prin stație, care au instituit un filtru la nodul rutier de la Traian Vuia. Chiar dacă polițiștii au tras mai multe focuri de armă, cel urmărit a reușit să treacă și prin acest filtru. În schimb, fugarul a fost prins de oamenii legii pe drumul național  Deva – Lugoj, chiar la intrarea în orașul din județul Timiș. Ca să fie siguri că bărbatul nu va mai scăpa încă o dată, polițiștii au blocat șoseaua cu un TIR. După ce a fost capturat, fugarul a fost încătușat și dus la audieri, la sediul Poliției din Lugoj. Se pare că în momentul când a fost prins, bărbatul  avea montate pe mașină alte numere de înmatriculare, care ar fi fost furate de pe un autoturism de pe raza orașului Timișoara. Individul originar din Craiova, în timpul urmăririi, a intrat într-o benzinărie unde a alimentat și a plecat fără să plătească.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!