Un șofer de 22 de ani, vinovat pentru producerea accidentului cumplit de la Tărtășești! Cum s-a produs coliziunea dintre autocamion și microbuzul școlar

Publicitate

Un șofer de 22 de ani, din județul Olt, este vinovat pentru accidentul cumplit de la Tărtășești. Acesta a pierdut controlul volanului și a izbit în plin microbuzul școlar, în care se aflau 13 persoane (11 copii și 2 adulți).

În urma coliziunii violente, șoferul microbuzului, un bărbat de 49 de ani, și 4 copii – pasageri, au fost răniți, fiind transportați de urgență la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier.

„În această dimineață, 27 martie, în jurul orei 07.50, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu victime, pe DN 7, în localitatea Tărtășești.

Din cercetările preliminare, polițiștii au stabilit faptul că un tânăr, de 22 de ani, din județul Olt, în timp ce ar fi condus un ansamblu de vehicule pe DN 7, în localitatea Tărtășești, ar fi intrat în coliziune față-spate cu un microbuz școlar, condus de un bărbat, de 49 de ani, din localitatea Ghergani”, a transmis  IPJ Dâmbovița.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!