Un pistol și muniția aferentă, descoperite acasă la un bărbat din Dâmbovița, în urma unei percheziții

Publicitate

Un bărbat de 40 de ani, din satul Străoști, comuna Dragodana,  este cercetat de polițiști pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor. În urma unei percheziții domiciliare, oamenii legii au descoperit un pistol neletal și muniția aferentă.

,,În după-amiaza zilei de 27 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Găești, au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară la un bărbat de 40 de ani, din Străoști.

În urma descinderii, polițiștii au descoperit și indisponibilizat o armă neletală supusă autorizării (pistol) și muniția aferentă”, au transmis polițiștii dâmbovițeni.

Activitățile au fost efectuate în cadrul unui dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

În cauză, se continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, pentru documentarea întregii activități infracționale în vederea dispunerii măsurilor prevăzute de lege.

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!