Incident tragic produs într-o comună din județul Argeș, joi după-amiază! Un bărbat, în vârstă de 44 de ani, și-a pierdut viața după ce a fost prins sub un mal de pământ, în timp ce lucra la o rețea de canalizare în satul Bascov. La apariția pompierilor militari la fața locului, victima se afla în stare de inconștiență.
În ciuda eforturilor susținute ale echipelor de intervenție, care au luptat contracronometru timp de aproape trei ore pentru a-l salva, victima nu a mai putut fi readusă la viață.
„Pompierii de la Detașamentul Pitești au fost solicitați să intervină în comuna Bascov, satul Bascov, pentru extragerea unei persoane peste care a căzut un mal de pământ, în urma efectuării unor lucrări la rețeaua de canalizare. Colegii noștri au acționat mai bine de trei ore pentru degajarea persoanei respective, însă, din păcate, în urma extragerii nu s-a mai putut face nimic pentru aceasta, fiind declarată decedată. Victima este de sex masculin, în vârstă de aproximativ 44 de ani”, a precizat ISU Argeș.
Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările exacte ale tragediei. În același timp, cazul readuce în atenție riscurile majore la care sunt expuși muncitorii în astfel de intervenții și subliniază importanța respectării stricte a normelor de siguranță pe șantiere.














