Un jucător legitimat la Voința Crevedia, liderul Ligii 4 din Dâmbovița, selecționat în naționala U19 a Republicii Moldova

Sursă foto: Facebook AJF Dâmbovița
Publicitate

Bucurie imensă pentru un jucător de la Voința Crevedia, liderul Ligii a 4-a dâmbovițene! Alexandru Tabuncic (18 ani) a fost selecționat în naționala U19 a Republicii Moldova. Apărătorul dreapta al formației dâmbovițene participă în perioada 6-16 octombrie la un stagiu de pregătire în Bulgaria, la Sofia, care va cuprinde și două jocuri amicale, împotriva naționalei bulgare U19. Jocurile vor avea loc pe 12 și 15 octombrie, pe stadionul Park Hotel din Sofia.

Alexandru Tabuncic a fost convocat într-o selecționată U19 a Republicii Moldova, în care se regăsesc jucători legitimați la cluburi titrate pe plan continental, precum Barcelona (Spania), AS Roma, Torino (Italia), Union Berlin (Germania) sau Estrela Amadora (Portugalia).

„Convocarea jucătorului moldovean la naționala U19 a Republicii Moldova reprezintă o importantă lovitură de imagine pentru clubul Voința 2024 Crevedia, dar și pentru fotbalul dâmbovițean”, au precizat reprezentanții Asociației Județene de Fotbal Dâmbovița.

Echipa lui Alexandru Tabuncic, Voința Crevedia, este liderul Ligii 4 din Dâmbovița, cu 21 de puncte acumulate, după 7 meciuri disputate în actuala stagiune.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!