Momente teribile întâmpinate de un bărbat din Potlogi și concubina sa, la începutul acestei săptămâni. Amândoi au fost bătuți cu un obiect contondent în propria locuință, de către un individ, pe fondul unui conflict spontan.
Agresorul a fost reținut pentru 24 de ore, iar după ce a ajuns în fața magistraților pe numele acestuia a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Polițiștii continuă cercetările în vederea administrării întregului probatoriu, sub coordonarea procurorului de caz.
„La data de 24 martie, în urma probatoriului administrat de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Răcari, un bărbat, de 42 de ani, a fost reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore.
Acesta este cercetat într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Din cercetările efectuate, a reieșit faptul că la data de 23 martie, în jurul orei 22.30, bărbatul s-ar fi deplasat la domiciliul unui bărbat, de 43 de ani, din comuna Potlogi, iar pe fondul unui conflict fizic și cu un obiect contondent pe acesta, dar și pe concubina sa, de 30 de ani.
Pe parcursul zilei de ieri, 25 martie, bărbatul în cauză a fost prezentat magistraților în vederea dispunerii unei măsuri preventive. Față de acesta a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile”, a precizat IPJ Dâmbovița.

















