Un bărbat din Târgoviște a fost reținut pentru încălcarea ordinului de protecție

Publicitate

Un bărbat din Târgoviște a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, pentru că a încălcat un ordin de protecție.

Potrivit unui comunicat IPJ Dâmbovița, pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar penal, iar ieri, acesta, a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște pentru dispunerea unei măsuri procedurale.

“La data de 27 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat ar fi încălcat , în mod repetat, obligațiile prevăzute de art.23 alin.1 lit. d si f din Legea nr. 217/2003, dispuse printr-un ordin de protecție emis de Judecătoria Târgoviște la data de 11 februarie 2020.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că , ulterior emiterii ordinului de protecție, bărbatul și-ar fi contactat, în mod repetat, soția, prin intermediul unei aplicații de mesagerie, iar pe parcursul acestei zile s-ar fi apropiat de aceasta, i-ar fi luat telefonul pentru a-i verifica conversațiile și i-ar fi solicitat să se împace cu el.

Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevazute de art. 32 alin.1 din Legea nr.217/2003.

De asemenea, bărbatul a fost retinut pentru 24 de ore, urmând ca astăzi , 28 februarie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecatoria Târgoviște pentru dispunerea unei măsuri procedurale”.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!