Ucisă cu sânge rece de iubitul recidivist! Călăul femeii de 30 de ani, arestat preventiv

Publicitate

Crimă înfiorătoare în localitatea Vulcan, din județul Brașov! O tânără, de 30 de ani, a fost omorâtă cu bestialitate de partenerul ei, mai mare cu zece ani. Nenorocirea a avut loc în noaptea de 14 spre 15 octombrie, în locuința în care locuiau cei doi.

Bărbatul este cercetat pentru comiterea infracțiunii de violență în familie în forma omorului calificat, după ce „a suprimat viața concubinei sale cu un cuțit”. După ce a fost reținut pentru 24 de ore, bărbatul arestat preventiv.

Călăul femeii a mai avut antecedente penale în trecut, precum omor și alte infracțiuni cu violență sau contra patrimoniului, inclusiv tâlhării și furturi.

„Din cercetările efectuate până în prezent de procuror cu sprijinul organelor de cercetare penală din cadrul IPJ Brașov – Serviciul de investigații criminale a rezultat că în noaptea de 14/15 octombrie 2025, inculpatul, în vârstă de 40 de ani, a suprimat viața concubinei sale, în vârstă de 30 de ani, cu un cuțit găsit la fața locului, în locuința comună din localitatea Vulcan.

La solicitarea procurorului, judecătorul de drepturi și libertăți al Tribunalului Brașov a admis propunerea și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile, pentru a permite continuarea cercetărilor și a strânge probe suplimentare în dosar.

Anterior inculpatul fusese condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat (2005) și alte infracțiuni cu violență și contra patrimoniului (tâlhării, furturi calificate), aflându-se la momentul comiterii prezentei fapte în stare de recidivă postcondamnatorie ca urmare a condamnării pentru o infracțiune de furt calificat”, au transmis autoritățile.

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!