Clubul Flacăra Moreni – sala de spectacole a găzduit, timp de 3 zile, Festivalul concurs național de teatru, muzică medievală, corală și de cameră.
A VII-a ediţie a Festivalului intitulat ”Chindia Domnească” a avut loc în perioada 15 – 17 noiembrie. Evenimentul este organizat de Clubul Copiilor Moreni şi Şcoala Art Canto Morena şi cofinanţat de municipalitatea morenară.
Festivalul a cuprins secțiunile: Teatru, Teatru medieval și monolog. De asemenea, au avut loc concerte și recitaluri, dar și ateliere de creație (pictură, meșteșuguri medievale, obiecte tradiționale).
Evenimentul se va închiea duminică, 17 noiembrie, cu concerte de muzică medievală, corală și de cameră.
Recitalurile excepționale au fost susținute de: Denis Costea, Eduard Stoica, Cosmina Pupezescu, Ioana Ciofu, Antonia Pavel, Vanesa Roncea, Ștefan Bălan, Andrei Arsene, Adelina Barboșanu, Denisa Baciu, Flavius Moraru, Alecsandra Constantinescu, Teodor Pupezescu.
























