Dacă e vară, e perioada tratamentelor împotriva insectelor de disconfort! Tratamente aviochimice sunt programate și pe toată raza orașului Titu.
Astfel, Primăria Titu informează că, în perioada 24 – 28 iunie 2025, se va desfășura o acțiune de tratamente aviochimice pentru combaterea insectelor (țânțari, muște, omizi, gândaci), efectuată de SC AERO GETIC SRL, operator aerian autorizat.
Substanța utilizată: AQUA-K-OTHRINE EW 20, avizată de Ministerul Sănătății.
Aceasta nu este dăunătoare pentru oameni sau mediu, însă este TOXICĂ pentru albine și organisme acvatice.
Tratamentele se vor aplica o singură zi, în intervalul menționat, în funcție de condițiile meteo, între orele 05:30 – 09:00.
Iar în atenția apicultorilor: „Conform legislației în vigoare, este obligatorie informarea și confirmarea în scris privind această acțiune. Vă rugăm să luați toate măsurile necesare pentru protejarea familiilor de albine!”, transmite administrația de la Titu.
























