Tragedie la Cazaci. Un bărbat a fost găsit înecat într-un lac

Publicitate

Tragedie în județul Dâmbovița! Sâmbătă după-amiază, un bărbat a fost găsit înecat de pompierii militari în lacul nr. 5, de pe raza localității Cazaci. Bărbatul de 73 de ani, domiciliat comuna Nucet, a fost găsit fără suflare pe malul apei de câțiva pescari. Toi ei au fost cei care au anunțat autoritățile în acest sens.

La fața locului s-au deplasat pompierii de la Detașamentul Târgoviște, cu 2 ASAS și cu o barcă, dar când au ajuns în zona incidentului au constat că acesta era fără suflare. Din primele informații, se pare, că foarte probabil, bătrânul ar fi făcut infarct, iar apoi ar fi căzut de pe scaun cu capul în apă.

Victima a fost preluată de Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei. Oamenii legii au făcut mai multe cercetări pe malul lacului pentru a stabili cauzele decesului bărbatului.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!