Tot mai multe nereguli în traficul dâmbovițean! În prima zi din luna noiembrie, polițiștii au depistat doi bărbați, de 18 și 45 de ani, care s-au urcat la volan deși nu aveau permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Cei doi bărbați, unul din Dâmbovița și altul din Giurgiu, au fost opriți pe DJ 701, pe raza localității Corbii Mari, în urma unor controale efectuate de polițiștii rutieri, într-un decurs de numai câteva minute.
În ambele situații, polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
,,La data de 1 noiembrie a.c., în jurul orei 18:45, polițiștii Secției Nr. 10 Poliție Rurală Petrești au oprit pentru control, pe DJ 701, în comuna Corbii Mari, un autoturism condus de un tânăr, de 18 ani, din comuna Odobești.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că șoferul nu ar deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Totodată, în jurul orei 19:00, polițiștii au depistat un bărbat, de 45 de ani, din județul Giurgiu, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DJ 701, în comuna Corbii Mari, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, a precizat IPJ Dâmbovița.














