TIR răsturnat pe autostradă, în Dâmbovița! Un bărbat a fost transportat de urgență la spital. Parapetul a fost făcut zob în urma impactului

Publicitate

Traficul pe Autostrada A1 a fost afectat, joi după-amiază, după ce un autotren s-a răsturnat pe sensul de mers către Pitești. La locul accidentului au intervenit de urgență mai multe echipaje de pompieri și paramedici, iar șoferul a fost transportat la spital.

Accidentul s-a produs în jurul orei 14:32, la kilometrul 80 al Autostrăzii A1, la kilometrul 80, în zona localității dâmbovițene Ionești, pe sensul de deplasare către Pitești. Din motive care urmează să fie stabilite, un autotren s-a răsturnat, fiind necesară intervenția rapidă a echipajelor de salvare.

În urma accidentului, un bărbat a fost evaluat și a primit îngrijiri medicale la locul intervenției. Ulterior, acesta a fost transportat de urgență la spital pentru investigații și tratament de specialitate. Totodată, în urma impactului, parapetul a fost făcut zob.

La fața locului au fost mobilizați pompierii din Detașamentelor Găești și Titu, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare și două echipaje SMURD.

„În cursul acestei zile, în jurul orei 14:32, pompierii au fost solicitați să intervină în urma unui accident rutier produs pe autostrada A1, la kilometrul 80, pe sensul de mers către Pitești, unde un autotren s-a răsturnat.

În urma evenimentului, un bărbat a primit îngrijiri medicale la fața locului, ulterior fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare.

Concomitent pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor pe durata intervenției”, a transmis ISU Dâmbovița.

Publicitate