Țintarul Ligii a 4-a dâmbovițene a fost stabilit! Vezi programul meciurilor din prima etapă

Publicitate

Re(startul) Ligii a 4-a dâmbovițene este tot mai aproape! Astăzi, la sala de conferințe a Hotelului “Dâmbovița” din Târgoviște a avut loc tragerea la sorți a țintarului pentru noul sezon competițional, care va debuta sâmbătă, 14 august.

În urma tragerii la sorții, programul primei etape a competiției județene cuprinde următoarele jocuri, cu începere de la ora 11.00: Voința Vișina – Străjerii Târgoviște, Steagul Roșu Colacu – AFC Brezoaele, CSM Fieni – Flacăra Șuța Seacă, Urban Titu – Unirea Ungureni, Voința Crețu – Unirea Bucșani, Viitorul Răzvad – Progresul Mătăsaru, Viitorul Voinești – Roberto Ziduri, ACS Burduca – Gloria Cornești. Recolta Gura Șuții stă.

La stabilirea programului pentru noul sezon competițional al Ligii a 4-a au fost prezenți 12 oficiali ai cluburilor, dintr-un total de 17. Aceștia au fost invitați să extragă din urne numerele pe Tabela Berger.

Invitatul de onoare al evenimentului a fost Răzvan Dobre, fost fotbalist la Chindia Târgoviște, Gloria Bistrița, CSM Râmnicu Vâlcea, FCM Târgoviște și Flacăra Moreni.

Turul de campionat se va încheia pe 27 noiembrie și va avea o singură etapă intermediară, programată pe 12 noiembrie.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!