Cine face testele de salivă în școli? Toți elevii vor fi testați

Publicitate

Ministrul interimar al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat, luni, că testele COVID-19 pe bază de salivă, non-invazive, pentru elevi trebuie să ajungă în şcoli în zilele următoare, până la începutul săptămânii viitoare.

Potrivit acestuia, vineri s-au semnat contractele subsecvente, iar cei care au câștigat licitațiile au la dispoziție între una și cinci zile pentru a depune scrisorile de garanție bancară. ”Termenul de livrare pentru lotul 1 este între una şi cinci zile. Deci, le putem avea miercuri, le putem avea joi, le putem avea vineri, le putem avea săptămâna viitoare, luni”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Sorin Cîmpeanu a precizat că toţi elevii urmează să fie testaţi, indiferent dacă sunt sau nu sunt vaccinaţi anti-COVID-19.

Totuși, încă sunt discuții între Ministerele Sănătății și al Educației, cel din urmă cerând ieri explicații suplimentare privind instrucțiunea emisă de primul cu privire la administrarea testelor pe bază de salivă.

De asemenea, există nemulțumirile cadrelor didactice, transmise și prin intermediul sindicatelor, legate de operațiunea de testare, mulți profesori nedorind să facă acest lucru.

Și Ministerul Educației a întrebat Ministerul Sănătății dacă testele de salivă pentru preșcolari și elevi pot fi făcute copiilor acasă, înainte ca minorii să vină la grădiniță sau la școală. Toate acestea în timp ce testele de salivă nici nu au ajuns în școli.

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!