Tentativă de viol la Școala de Agenți de Poliție de la Câmpina! Un ofițer din cadrul instituției a fost reținut

Foto: Arhivă
Publicitate

Scandal de agresiune sexuală la Şcoala de Agenţi de Poliţie “Vasile Lascăr” din Câmpina! Un angajat al instituției a fost reținut pentru tentativă de viol asupra unui elev, fapta fiind sesizată în urmă cu aproape o săptămână de către reprezentanţii unităţii de învăţământ.

Bărbatul l-ar fi chemat pe elev sub pretextul unei informări, moment în care s-a năpustit asupra lui. Între cei doi ar fi pornit o încăierare. Tânărul de 20 de ani a reușit să scape, promițându-i că se va întoarce. Elevul s-a dus imediat la conducerea școlii.

„La nivelul Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova – Serviciul de Investigaţii Criminale se efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la viol, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova. Cercetările au fost demarate ca urmare a unei sesizări formulate de reprezentanţii unei instituţii de învăţământ postliceal, din Câmpina”, a transmis IPJ Prahova.

Bărbatul a fost adus la Judecătoria Ploiești, sâmbătă, 27 decembrie. S-a cerut arestarea preventivă a comisarului pentru o perioadă de 30 de zile.

Bărbatul de 49 de ani este un comisar șef, angajat al școlii, încadrat ca ofițer de serviciu. Acesta coordona, supraveghea și asigura disciplina, mai ales în afara orelor de curs

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!