Țările în care poți călători dacă ai certificatul de vaccinare anti-COVID, fără carantină și test PCR

Publicitate

Certificatul COVID devine opțiunea perfectă la care apelează din ce în ce mai multe țări, a căror economie e bazată pe turism. State precum Grecia, Islanda,  Thailanda, Germania, Slovacia, Spania, Croația, Muntenegru, Insulele Azore și Madeira, deja au anunțat că și-au deschis granițele pentru turiștii imunizați anti-COVID-19, iar aceștia nu mai au nevoie de un test PCR la intrarea în țară, dar au nevoie de un certificat care să ateste faptul că ești imunizat cu ambele doze, potrivit Digi 24.

Grecia este una dintre principalele destinații pentru care optează românii când vine vorba de vacanța de vară. Persoanele care au deja 14 zile de la a doua doză de vaccin pot călători în statul elen fără carantină sau test PCR. Sezonul estival se va deschide oficial începând cu 14 mai.

Aceleași condiții le impune și Croația. Unele state, precum Muntenegru, cer doar ca a doua doză de vaccin să fie efectuată cu 7 zile înainte de intrare în țară.

asemenea, oamenii care adoră insulele portugheze vor avea ocazia să le viziteze în acest an, dacă sunt vaccinați anti-COVID. Insuele Azore și Madeira acceptă turiștii vaccinați cu ambele doze.

În Slovacia regulile sunt asemănătoare, autoritățile au deschis granițele pentru turiștii vaccinați de cel puțin 2 săptămâni cu un vaccin precum Pfizer sau Moderna, sau de cel putin o lună cu un ser precum AstraZeneca.

Islanda se alătură acestor țări care își deschide granițele pentru turiștii vaccinați, autoritățile anunțând această regulă din 18 martie. O altă țară care merge pe aceeași regulă este Georgia, țara care a fost declarată cea mai sigură destinație în anul 2020.

Spania dorește să se alăture acestei inițiative, autoritățile spunând că doresc să aibă un sistem de primire a turiștilor vaccinați până în iunie 2021.

Thailanda va începe să elimine din restricții și să primească călătorii vaccinați începând cu 1 iulie, iar Germania ia în calcul mai multe beneficii pentru persoanele vaccinate.

Publicitate