Un târgoviștean de 42 de ani s-a ales cu dosar penal, în miez de noapte, după ce a fost prins la volanul unei mașini, deși nu are permis de șofer. Bărbatul a fost oprit de polițiștii de la Rutieră, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe strada Tudor Vladimirescu.
„La data de 27 septembrie, în jurul orei 00:00, polițiștii Biroului Rutier au depistat un bărbat, de 42 de ani, din municipiul Târgoviște, în timp ce ar fi condus un autoturism pe strada Tudor Vladimirescu, din Târgoviște, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, a precizat IPJ Dâmbovița.

Un alt dâmbovițean a fost depistat beat la volan
Totodată, vineri seara, în jurul orei 18:50, polițiștii Secției Nr. 13 Poliție Rurală Titu, au oprit pentru control, pe DJ 701, în localitatea Odobești, un autoturism condus de un bărbat, de 58 de ani, din comuna Odobești.
Întrucât emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul din dotare, rezultatul indicând o valoare de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, acesta a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice necesare stabilirii cu exactitate a îmbibației alcoolice.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
























