La mai puțin de o lună de la lansare, aplicaţia de mobil „Târgoviște City App” are deja succes și se dovedește benefică pentru târgovișteni și nu numai.
Astfel, la mai puțin de 30 de zile de când a fost lansată, peste 2.100 de utilizatori au descărcat și instalat aplicația, iar 1.600 și-au și creat un cont pentru a fi la curent cu noutățile.
”De asemenea, prin intermediul aplicației au fost sesizate de cetățeni, până astăzi, 85 de probleme (din diverse domenii)”, a precizat primarul municipiului, Cristian Stan.
Aplicația de mobil Târgoviște City App se poate descărca din:
Google Play: http://bit.ly/TârgovișteCityAppAndroid
sau
App Store: http://bit.ly/TârgovișteCityAppIOS
Târgoviște City App este prima aplicație din România care oferă posibilitatea comunicării bidirecționale între cetățeni și administrația locală.
Modulul „Raportări incidente” oferă locuitorilor orașului o linie de comunicare directă cu departamentele responsabile de administrare și oferă posibilitatea cetățenilor de a comunica prin mesaje directe în cadrul aplicației, de a atașa fotografii și fișiere. Astfel, târgoviștenii pot sesiza în timp real problemele întâlnite în oraș legate de o paletă diversificată de subiecte: străzi, ordinea publică, siguranța circulației, spații verzi și spații de joacă, construcții, transport în comun, utilități și alte probleme diverse (gen câini comunitari, liniștea publică etc).
Pe de altă parte, aplicația mobilă a Municipiului Târgoviște oferă constant informații utile legate de trafic, serviciile medicale, știrile și noutățile primăriei, dar și evenimentele care se desfășoară în oraș.
Tot prin intermediul aplic