Târgoviște. A fost semnat contractul pentru iluminatul public al drumului din zona viitorului mall

Publicitate

După finalizarea procedurilor de achiziție publică, la nivelul Consiliului Județean Dâmbovița, zilele trecute a fost semnat contractul pentru servicii de proiectare și execuție de lucrări pentru obiectivul de investiții „Construire iluminat public în zona  Drum de legătură DJ 720 E Gara Târgoviște Sud – Centura municipiului Târgoviște”.

Valoarea investiției este de 772.277,97 lei, fără TVA, din care 46.000 lei – servicii de proiectare și 726.277,97 lei – execuția de lucrări. Termenul ofertat pentru finalizare este de 75 zile.

Acest obiectiv reprezintă activități conexe ale investiției de modernizare a DJ 720 E, prin realizarea sa, asigurându-se condiții de circulație în siguranță și confort pe traseul de aproximativ 1,2 km, ce face legătura între Gara Târgoviște Sud și drumul de centură.

Astfel, potrivit unui comunicat al Consiliului Județdean, investiția se va integra în planul general de sistematizare a zonei UM Gară, aceasta urmând a se desfășura în paralel cu modernizarea căii de acces pe zonele de siguranță aferente.

În prima parte a anului 2020, se vor finaliza lucrările la centrul comercial Dâmbovița Mall și DJ 720 E, mai dă asigurări CJD.

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!